Pește pe iarnă la borcan

Ochii care nu se văd se uită😁

Până vă buchisesc VICTORIA în continuare, mi-am zis să vă dau treabă așa că invit pescarii să bage coada în baltă și gospodinele la piață.

Păi ce-avem noi aici? Plătică, roșioară, biban, caras, albitură – de toate mamele, proaspăt să fie!

Am curățat peștele de solzi și măruntaie, i-am scos osul amar și l-am spălat. Separat, dacă aveți o bunică prin ogradă, puneți-o să vă curețe ceapă, morcov, ardei gras; dacă nu aveți, descurcați-vă singuri.

Mai departe, trimiteți copilul după o sticlă de oțet și una de ulei la magazin. Pe lângă ele, să ia și piper boabe, muștar boabe, ienibahar boabe și poate aveți rude prin Italia, ar fi bine să vă aducă niște foi de dafin, sunt mult mai aromate decât din comerț.

În continuare, pregătesc totul în ligheane, pun un ceaun mare de tuci pe pirostrii, ori mai bine pe o plită afară, unde pot face focul cu creangă și căzătură de la vie.

Acum încep să tai mare, din mână, ceapă și morcov direct în ceaun, la fund. Nu mult, câte una-două de fiecare. Urmează un rând sănătos de pește; peste pește tai din nou ceapă peștișori și morcov rondele, pe un fund mai tai șuvițe ardei gras – și verzi, îngălbeniți sau roșii; la fiecare rând pun câte un ardei iute, dacă nu vă place, nu puneți. Presar sare mare, boabe de toate felurile de care mi-am luat, 3-4 foi de dafin – totul la ochi, n-aș putea să vă spun niște cantități, procedați conform experienței personale și a gustului.

Continui cu stratul de pește, iar cu legume (nu prea multe, uitați-vă în fotografii) până se termină ingredientele.

Mai departe torn litrul de ulei, cel de oțet și două de apă. Apăs cu mâna teancul de pește și legume, dacă se vede lichidul, nu mai pun; dacă nu, mai fac o porție mai mică, fără să înec ingredientele complet, fiindcă peștele va lăsa apă și se va cuprinde.

Dau foc și mă înarmez cu răbdare căci durează destul de mult chiar și până dă în fiert. MARE ATENȚIE la mărimea flăcării, ca să nu se prindă peștele de fund, pentru că NU AMESTECĂM! Deasupra ceaunului pun capac, dar la un ceaun foarte mare (de 35 de litri) pun folie de aluminiu.

Cine preferă peștele în sos de tomate, cam la 6 ore de la pornirea trebii, poate adăuga suc de roșii. La ceaunul de 35 de litri eu pun 3 litri de suc de roșii grosuț și mai fierb cam o oră. Dar trebuie să gust, ca să stabilesc dacă e gata – oasele trebuie să fie complet înmuiate.

A doua zi (căci în prima nu mai am timp), bag cu o paletă și un polonic peștele în borcane, potrivesc porția de pește și legume, completez cu sos golurile din borcan. În acest ceaun îmi ies 38 de borcane de 720 de grame.

La sterilizat pun borcanele într-un cazan cu fundul drept, în două rânduri, umplu cu apă și dau foc. E gata după două ore de când începe să fiarbă. NU las borcanele să se răcească, le scot cu un prosop și verific toate capacele, s-ar putea să se mai desfileteze de la presiune unele. Le pun cu fundul în sus pe niște prosoape și le acopăr.

Dacă tot m-am nimerit cu focul aprins, am fiert și un căzănel de suc de roșii – o să-mi trebuiască la următoarea combinație.

În ceaunul de 35 de litri îmi intră:
17 kg de pește curățat,
3 kg ceapă
2 kg morcov
2 kg ardei gras
4-5 ardei iuți
foi de dafin
boabe de muștar, de piper, sare- după gust
1 litru de ulei
1 litru de oțet
2 litri de apă.

Spor la treabă. Dacă aveți nelămuriri, întrebați fără probleme!!!

P. S. Unii fac această conservă direct în borcane. Eu nu pentru că peștele scade grozav și rămâne borcanul mai mult decât pe jumatate gol. Ceea ce nu-mi place😁

Publicitate

9 gânduri despre „Pește pe iarnă la borcan

  1. Da noi, de locuim la bloc , cum putem face o astfel de conserva ? 38 de borcane ?…. aveți pensiune sau mai și vindeți ca as cumpara și eu…..mulțumim pt reteta. Aveți un real talent de scriitor ! Felicitări !

    Apreciat de 3 persoane

  2. 38 de borcane… asta ar insemna vreo 25 de kg de peste pe putin. Bibanul si carasul nu prea se vede, doar rosioara si platicuta :D. Am incercat si eu la o oala de presiune, de 9 kg, 8kg de peste in doua serii, 3 ore de fiert, dar am pus prea mult otet, platica de Dunare. A doua incercare, am pus pasta de tomate 24% trei borcane de 760 gr la 9 kg de macrou, dar n-am pus apa si… s-a soldat cu un esec total, s-a lipit si s-a ars, toata compozitia a luat o tenta maronie si un gust foarte amar… Amar mi-a fost si mie….O sa mai incerc si reteta asta, daca mai ajung toamna asta la pescuit! Avem a va multumi! 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cam 18 kg de pește și legume printre. Altă dată m-am lacomit și a dat pe-afară din ceaun uleiul, in fine, lichidul. Nu a fost bine. În timp mi-am găsit măsura potrivită pentru volumul de 35 de litri. Bulion pun de casă, de la mine din gradină, dar tot sucul e mai bun, se distribuie uniform, spre deosebire de pasta groasă care mai rămâne aglomerată pe alocuri.
      Baftă și răbdare vă doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  3. By the way, eu sint din Oltenia, o zona legumicola traditionala(de cind vecinii sirbi si bulgari au coborit spre a ne lumina cu minunatia culturii legumelor, noi doar bieti vinatori, pescari si ciobani….)inainte se facea si pe la noi pasta de tomate, azi facem doar suc!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s