Tu, flacără crudă,
Care arzi zvârcolit,
Neînteles și grăbit
De la orice uscătură-ți pică,
Tu, foc înalt și agitat,
Cu limbile tale roșii,
Spre cer, pe lângă lume avântat,
Nu șii tu
Că foc mare
Nu e greu să fii?
Focul cel înțelept
E cu jarul adânc
Și arde cuminte,
Cu flăcărui scurte,
Albastre.
Tu, focule tânăr,
Ajuns la Apa cea Mare,
Înșelătoare,
Ai să te-așezi lângă
Și-ai s-aștepți să te stingă!
Marea cu degetul vei încerca
Și ea,
Tiptil, pe la mal,
Cu trupul ei liniștit ca oglinda
Te-a gâdila călduț la picioare
Și-ai să-ți ceri singur osânda!
O să te culci pe-o ureche
Pe șoldul ei ud de nisip
Și-ai să te trezești
În măruntaiele-i moi, aiurit,
De vârtejuri învârtit,
De talazuri purtat
Și te vei lăsa abandonat
În voia Ei
De Apă Mare.
Apa-ți te va stinge
Și te va aprinde
De câte ori și când
Va voi Ea.Vei uita, flacără crudă,
De lumea cea rea
Căci te vei fi aruncat
De bună voie
În Apa ta.
Flacără crudă
Publicat
Întâmplări obișnuite 