Cum să-i tai cheful barbatului

Hai sa vă mai torn una neseriosă de la plajă.

Acum vreo șase ani, la o adunare mai largă de prieteni, cred că era ziua cuiva de naștere, eram vreo douăzeci de familii cu copii. Cei cu evenimentul închiriaseră o casă pe la munte, la o azvârlitură de băț de Suceava. Era pe la sfârșitul lui septembrie, imaginile erau de vis in jurul nostru, copiii nu trebuia să-i supraveghem – doar le-am dat parola de la wi-fi așa că noi, fetele, ne-am tologit lejer îmbrăcate pe șezlonguri și ne-am dat la bârfă. Băieții făceau grătar, scormoneau mașinile pe la motoare, discutau prostii de-ale lor și nu ne deranjau. Unul singur, al unei prietene bune de-ale mele, a rămas pe lângă noi și mai trăgea cu urechea la clevetirile noastre. Eu aveam patruzeci de ani, prietenii mei erau săriți de cincizeci.

Câteva fete alăptau și ne-am inteles să fie șoferi de rezervă căci băieții se luptau cu două damigene: una de fragă albă si una de malagă spaniolă, ultima aflându-se printre preferatele mele. Și, obligatoriu, le lipsea ceva la grătar – hai, Ioană, la magazin în comună! Ioana noastră, de treizeci și un pic, o avertizează pe nevasta celui care a solicitat șoferul:

– Să nu aud de gelozii, nașă, voi m-ați pus taximetrist! Să n-avem vorbe la proces!

Nașă-sa, fix de-o vârstă cu mine și ea, și bărbatu-său, îi răspunde, spre amuzamentul nostru:

– Mergi sănatoasă si fară grijă, fina, că nu-ți face nimica, eu răspund!

Noi – ha-ha-ha! Nimeni nu-l băga in seamă pe Gheorghiță, soțul Valeriei, dar eu l-am surprins atenționat bine.

– De ce zici tu că nu-i face nimica?… a întrebat una dintre muieri. Are de pe-acum… ăăă… sincope?

– Femeilor, uitați-vă la mine, răspunde asta fără perdea, dacă vă dezbracați toate acuma-n păsărica goală in fața lui si-i face măcar uneia ceva, eu pun capul pe butuc! De când cu băncile astea… nu mai zic nica!

Gagicile se hlizeau iar eu l-am urmarit pe Gheorghiță care s-a ridicat îngândurat și a plecat la baieți, la grătar. El avea cam cincizeci și patru-cincizeci și cinci. Vorba s-a schimbat și am uitat de gluma asta.

Peste vreo două luni, înainte de Crăciun, m-am programat impreună cu Valeria la tuns și vopsit, ca să mai bârfim cât stăm acolo. V-am zis că e bună prietenă cu mine.

– Auzi fată, zice dintr-o dată, să vezi ce-am tras cu nebunul meu vreo două luni de zile, după ce-am fost la Humor! L-a apucat un dor de tavăleală de nu mai puteam ține chiloții pe mine! Cum ne întorceam amândoi de la muncă, pe la cinci, mă înghesuia in dormitor pe nemâncate; când făceam duș, intra peste mine în baie și mă punea la perete că mă prindea în curu’ gol! Noaptea mă foia încă o dată și în zori mă incerca de bună dimineața! Ai cuvântul meu că mă ustura de n-am pățit din astea nici la douăzeci de ani când ne-am luat!

– Valerie, zice frizerița noastră, e criza lor, a bărbatilor. Vor să-și confirme întruna că mai pot. Se tem că le moare la intrare, stii tu, vârsta! Am trecut si eu. Ai rabdare vreun an-doi că trece!

– Nu fi nebună, face Valeria mea, eu nu-l las pe ăsta să-mi facă puța flenduri! De altfel, l-am și lecuit!

Manichiurista și clienta ei s-au dat mai aproape.

– Ia, întreabă aia, cum? Spune că și eu sufăr!

– Uite, începe Valeria mea, amuzându-se singură de dinainte, cum intra pe ușa la cinci, îl trăgeam în dormitor și-i ceream două reprize. Mâncam și-l luam cu mine în baie – încă două! Noaptea nu-l lăsam în pace deloc. La inceput Gheorghiță al meu era încântat, umbla cu ea băț și mă pipăia de față cu plodul dar în trei zile a început să dea semne de osteneală. Eu nu-l lasam să răsufle: „Dragă, dar nu dădeai tu cu pumnii în pereți și-n uși de nervi că nu vreau? Uite că te solicit! Vreau eu!” A început să caute motive – că e băiatul acasă, că se aude prin ușă, că are de făcut un comision…

Eu îl chemam pe Ionică la bucatărie și-i dădeam bani, listă si-l trimiteam cu treabă: orez iei de la chioșc de la Negru… „Nuu, mama, că acolo e mereu coadă!” Copilul se îompotrivea dar eu insistam: orez de la Negru, apă si pâine de la chioșcul roșu din intersecție, pe urmă iei bonul și scoți hainele de la curățătorie…

Varză l-am facut pe Gheorghița, muierilor! L-am călarit o săptămână de i-au sărit ochii din cap. Dădea din colț în colț dar eu: „Nu, nu, nu! Treci la dormitor, textila jos!”

Într-o seară ne încurca Ionică rău de tot și m-am gândit: „Ionică, mamă, scoate gunoiul…” Nici n-am terminat de turnat sarcinile că a sărit ars al meu: „NUU! Eu îl scot! Eu-s bărbat în casa asta, eu scot gunoiul!!!”

S-a agățat de sac ca de viața lui și dus a fost! În crucea nopții a aterizat mut și nici nu l-am intrebat pe unde a umblat. Așa am incheiat-o!

– Păi si acum? Nimic-nimic? Deloc-deloc? Frizerița și cine mai era pe-acolo râdeau de se prăpadeau.

– Ba da, dar îmi zice de dinainte: „Valerie, o singură dată, s-a auzit?!”