O mie de vieți

Dac-aș afla că există
Unul cu o mie de vieți ascunse în pod,
M-aș duce, Doamne iartă-mă,
Și i le-aș fura!
La început m-aș zapăci
Și n-aș ști
Cu care să incep
Să mă dezmierd
Trăind;
Cred că aș vrea mai intâi
Să mă nasc
Din nou
Cântând –
Mă știți ce afonă sunt!
Rockul să inteleg
Și s-ascult
Fără dureri de cap
Cu fata și-al meu băiat,
Să aibă si ei
O mamă cool!
Într-o viață vreau
Să grădinăresc,
În alta
Să călătoresc,
A patra – să citesc…
Într-una aș vrea
Doar să zbor
Într-acolo
Unde mi-i dor
Cu gândul, fără efort
Nu cu aripi
Sau pașaport.
O viață să fie
Doar copilărie
Și vară,
Să nu mă strige mama
De-afară
Și să mă lase să mă joc
Mult!
De adult
Vreau o viață fără îngrijorare
Că trec iubirile
Pe lângă mine
Ca trenurile prin gară
Iar eu le aud
Doar fluierând,
Plecând!
Vreau să stau
Liniștită
Că fiecare bucurie
Nu va fi
Pedepsită,
Fiecare dorință
Nesocotită
Și toate întrebările
Vor rămâne
Fără răspuns!
Am ajuns
La final și nu voi
Să mor!
Spun unii:
„Cât pietrele nu vreau să trăiesc!”
Dar eu
În lumina lumii
Acesteia
Fără sfârșit
Vreau să mă oglindesc
Ca-ntr-o visare!
Să mă uit
Cu un singur ochi
La soare,
La ziua-n apus
Dispărută
Și la oameni obișnuiți
Cum
Se sărută.