Nu pot să-ți scriu poezii

Aș fi vrut să-ți scriu poezii
Cu dulcegării
Despre ochii căprui,
Părul bălai
Și trupul ce-l ai
Sculptat
Dar nu-s pentru tine!
În fine,
Neajutorat,
Am zburat
Ca un fluture orb
Și alb
Să ard
În flacăra de lumânare,
Ca o musculiță mică,
Bețivă,
În plasa cea mare
A păianjenului cu cruce!
Nu mă duce
Capul netot
De porumbel prost,
Cum de-am crezut că pot
Să înot
Ori să navghez liniștit
În furtunile-ți furioase!
Atâtea vase
Scufundate!
Atâtea catarge aruncate
Și pânze sfâșiate!…
Curajos,
Cu capul în jos,
M-am aruncat
Și-ai dat
Orgasmic
Cu mine
De toți pereții
Stâncilor și munților
Vieții
Tale de Apă Mare!
Mă doare
De valuri de sare
Privirea orbită
Și carnea zdrobită
De toți coralii
Din adânc!
Plâng
Ca un prunc…
Ia-ți, te rog frumos,
Călcâiul spumos
De pe inima mea
Acum sângerând
Căci am de gând
S-o încui!
Nimănui
Nu mai deschid!
Mă sinucid
La mine acasă!!!
Nu-ți pasă…
Te întorci, nemiloasă,
La treburile tale de Apă Mare,
Cum ar fi
Să aduci ghețare
În calea Titanicului
Ori să ineci corăbii cu pirați
Necugetați
În Triunghiul Bermudelor;
Undelor
Să le dai putere de Uragane,
Și de Tsunami
Pe care să le trimiți
Plajelor cutezătoare
Ce-ndrăznesc să te cutremure
În adâncuri…
Pe gânduri,
Scot cele șapte rânduri
De lacăte
Ferecate
Cu lanțuri
Și-ți așez inima
Și sufletul franjuri
Pe mal.
Vino, te rog,
Să ne iei
Sau trimite
Un val!