(metaforă)

De nebună,
Cu biletul în mână,
Îmi caut locul pe Transoceanicul
Mai mare decât Titanicul
Sufocat de-o menajerie
Angajată într-o chindie
Dezmățată;
Turbată,
Lovește în bord furtuna,
Animalele n-aud, niciuna:
Mișună peste tot boi și vaci încălțate,
Capre pe tocuri înalte,
Hipopotami,
Porci
Și elefanți
Castrați,
Toți mânați
De șoricei cu papioane,
Însoțiți de vipere în binoame,
Iar șacalii pândesc ovinele
Ce behăie-n toate cabinele..
În cale îmi iese
Cu trese
Pe umăr și coarne Căpitanul de vapor,
Zice: „Să vă introduc în decor!
Aici avem încăperi nu prea vaste
Pentru animalele mari și proaste,
Supuse
Și conduse
De maimuțe cu briciul în mână,
Vulpea le este stăpână;
Urmează puntea cu demnitari –
Hiene, coioți și hoitari;
Iată edilii –
Crocodilii…
Dar nu vă sfiiți, poftiți
De vă minunați și priviți
Puntea de reciclare
A hoiturilor în mâncare:
Rentabilizăm!
Le eutanasiem și le mâncăm
Pe cele bătrâne și inutile,
Păstrăm exemplarele fertile
Și genetic analizate –
N-au permis de reproducere toate…”
Răzbate
De departe
Atmosferă de salon selectă,
Curățenie și muzică perfectă:
Leii și tigrii cu pume de budoar
S-alintă cu șampanie, caviar;
Ca în amvon
Pe-un tron
De oase roase, șade
O curcă chioară foarte cumsecade
Cu nume de cod Greta
Care-o face pe interpreta
Trompețind mesajele aristocrației
Animalelor dedate beției,
Iar în secret,
Discret,
Hotărăsc ori dau cu banul
Să taie girafa sau cârlanul,
Joacă relaxați șah,
Ascultând Mozart și Bach.
Pe vas,
În extaz,
Lighioanele drogate petrec –
Se însoară iepurii cu mangustele,
Lupii cu lăcustele,
Se-mperechează urși cu reptile
Și fată struțocămile;
Pe față,
Învață
Oul pe găină cum se trăiește;

De zgomot pocnește
Balamucul ghetou, cazinou, cavou,
Nimeni nu vede-n hublou
În depărtare
Ghețare
Cum se apropie; cântarea harpiei pe cârmaci îl cheamă,
Iar nebunii petrec fără teamă;

Leii își joacă liniștiți partida:
Nu e ghețar, e Atlantida!
Paradis
Promis
Unde curge lapte și miere,
Veți uita gustul de fiere,
Beți și mâncați,
Nu vă îngrijorați!

Eu
Amețesc
Și plutesc
Într-un adânc leșin
Sub cerul perfect senin,
Port giulgiu alb, străveziu,
În jur niciun suflet viu –
Aaaah, oxigen
Și Beethoven
În urechi…
Dar se sparge al meu răsfăț!
Tronește nava, zboară bucăți,
Se rup în explozii punțile,
Se întrerup nunțile,
Iar nebunii
Niciunii,
N-au veste nici bărci de salvare,
Orchestra zdrăngăne tare,
Decorul feeric
Devine tablou isteric…

Pe scăunele de nori, sfinții
Așezați sparg semințe
Și urmăresc spectacolul –
Divin
Festin
Pentru rechini…

Publicitate