Margareta

Sunt tristă că mi-e toamnă…
N-aștept această doamnă
Să vină
Să mă cumpere cu trecătoare-nțelepciune!
Vreau să-mplinească o minune –
Să fie
Vie
Pentru toată viața,
Să nu-mi golească fața
De frunzele și florile din vară,
Să nu mă-ndoaie de povară
Sub amăgiri,
Dezamăgiri
Și roade strânse ori pierdute,
Călătorii neîncepute,
Discuții nepurtate,
Pagini necitite,
Copiii nefăcuți
Iubiri neîmplinite,
Și nespuse,
Ori apuse…
Toamna-mi curge doar înainte,
Nu-i pasă că am cuvinte
Pregătite grămadă
Fără cap, fără coadă,
Că plâng
Și amân
Să aștern pe masă
Încâlceala deasă
De gânduri cu noduri
Și povești cu jocuri
De oglinzi…
Mă cuprinzi,
Toamnă, cu roșul fierbinte și mincinos,
Cu galbenul de moarte luminos,
Cu moliciunea-ți călduță, letală
În capcana fatală
A sfârșitului!
Infinitului
Vreau să mă închin,
Să-i dau sufletul la schimb
Ca să fiu Margareta lui,
A timpului
Fără sfârșit…