Scrisoare

Nu mă asculți… Și doar ți-am spus
Să nu-mi mai cânți după apus
Sub geamuri tânguite serenade,
Și să nu-mi legi buchet de flori la balustrade!
Nu mă chema
Și nu striga
(Eu nu te-ascult demult)
Că pentru tine Domnul m-a făcut,
M-a desenat cu mâna lui
Și ți-a dat cheia trupului
Să mi-l iubești!
Tu îl zidești
Ca pe o piatră oarecare
Și îl astupi cu mâzgă de mortare
Să nu-ți mai pice zidul de orgoliu trist
De Don Juan, milionar sau de artist…
Păstrează cheia,
Caută femeia
Ce vrea să-ți fie prizonieră în hotar
Și să îți moară pe altar
Ca să te simți deplin bărbat –
Mă iartă, dar, că am plecat
Pe jos
Și fără rost
Să bântui fără hartă ori busole…
Te rog să nu-mi mai scrii, Manole,
Nici pe hârtie ori nisipul de la mal –
Eu n-am adresă, sunt un val,
Vâltoarea,
Însăși Marea,
Sunt Oceanul, Apa,
Eu sunt poarta
Către Viață ori spre moarte,
Eu le sunt icoana…
Ana