Tu, iarnă

Ah, Iarnă, ai binevoit
Să vii, în sfârșit,
Înainte de primăvară
Și, cum te-ai pus să ningi,
Mă atingi
Cu vârful unghiilor pe singura
Coardă
Ce mi-a rămas întreagă,
Întinsă, gata să plesnească,
Iritată de așteptare…
Ai grijă să n-o rupi!
De ce nu astupi,
Dacă tot fulguiești
Și viscolești
Turbată,
Viața mea toată,
Cea de care nu vreau
Să-mi amintesc?
Îndrăznesc
Să te rog să ai grijă cu amintirile
Despre iubirile
Cele naive și cuminți
Ale tinereții…
Vieții
Îi datorez măcar atât –
În vânt
Să nu dau, să nu uit
Fiorul lor crud…
Alrfel, poți acoperi cu strat gros,
Înghețat până jos,
Tot.
Înzăpezește-mă, Iarnă, sufocă-mă,
Cotropește-mi mințile,
Sângele și simțirile,
Încremenește-le, rocă fă-le,
Piatră de piramide,
Ghețare sau carne de meteorit
Și sparge-le!
Țandări să se facă,
Să nu se mai refacă
În ce-au fost niciodată…
Știu, mi s-a mai spus că sunt răsfățată
Ca Venus în oglindă,
Indignată
De nenumăratele dălți
Ce mi s-au înfipt
Adânc în marmură și nu văd
Că ele mi-au făcut în timp
Trup de zeiță…
Totuși,
Credință
Și nevinovăție nu mai am,
Așadar,
Ningi, Iarnă, cât poftești,
Până albești
Sau cernești
Și ascunzi suferințele mele închipuite
Și alintate!
Poate
Am noroc și putrezesc toate
La primăvară, la dezgheț…
Dar eu te învăț
Tocmai pe tine să adormi,
Să omori
Și să distrugi?!
Pe tine, cu răsuflarea și ghearele tale
Ascuțite de gheață,
Albă la față,
Cu ochi roșii,
Buze vineții,
Seducătoare și frumoasă,
Cu o coasă
În mână?
Fă-ți treaba, nebuno,
Dacă tot ai venit cu vifornița,
Nu te înfuria,
Îți mulțumesc subtil
Că ai venit acum,
Nu în april,
Când sper să învii drept alta,
S-o iau de la-nceput.
Ningi, Iarnă,
Ningi…