Când vezi că mă-ndepartez
Și mă diluez
În zarea gelatinoasă
Grăbită și turbată,
Nu-mi lăsa umbra dezlegată
Să umble pe câmpie –
Cine știe,
Poate-ntr-o zi voi veni după ea;
Tot așa,
Dacă zbor făr-un cuvânt
Până pe Venus și-napoi pe Pământ
Să-mi vizitez piticii
Obraznici,
Pe care i-am lăsat singuri,
De capul lor,
Și ți-e dor,
Nu cumva să-mi lași
Chipul din amintire de pripas,
Năpădit de buruieni,
Ca pe-un spin oarecare;
Dacă dorm până-i soarele mare,
După o noapte lungă de farmece,
Și nu apar,
Nu lăsa vântul să sufle, ticălosul,
Ori îmi va împrăștia mirosul
În toate zările;
Dacă-ți tun și-ți fulger
În față
Ca o Apă Mare ce se respectă,
Nervoasă,
Dacă-ți tai și îți sparg
Toate pânzele de pe catarg
Când ți-i lumea mai dragă
Pentru că-s nebună,
Stai și îndură-n furtună,
Dar păstrează în minte,
Cuminte,
Doar glasul meu atunci,
Să nu-l uiți…
Altfel,
Când voi fi obosit
De mofturile mele de prințesă,
Sub ce pretext
Să mă-ntorc, să te caut, să te găsesc,
Dacă nu să-ți cer tribut
Pentru că mi-ai ținut
Chipul în minte,
Umbra aproape
Și, rătăcit între ape,
Ai ascuns în sân, în inima ta,
Mirosul și vocea mea?
Întâmplări obișnuite 