Dacă tot ne-am apucat să vorbim înainte de Paște despre mâncăruri, scofeturi, murături și bulioane, mi-am zis să vă spun și despre colivă, desertul și bucuria îmormântărilor (glumesc, nu vă ofuscați). Ideea mi-a dat-o aseară domnul ilegalist Tudor Roșimi care tocmai ce confecționa una pe la zece seara. Poi, domnule dragă, urmează coliva ca pe la noi și ca pe la… tot noi, adică pe stânga Prutului în sud și pe dreapta Prutului în nord.
Și eu, și bărbatul meu suntem născuți pe malul Prutului, doar că el a deschis ochii cu vreo cinci sute de kilometri mai la nord pe dreapta iar eu mai la vale pe stânga. Gluma lui preferată despre acest lucru absolut întâmplător e să spună că el făcea pipi în Prut din deal iar eu făceam baie de la vale. Ceea ce el uită este faptul că o apă curgătoare, oricât pipi n-ar face un mucos în ea, după ce trece de șapte pietre este iar bună de băut. Vă spun asta ca să vedeți că și în glumele de familie, cei din nord se cred mai deștepți, mai bogați și mai frumoși decât noi, cei din sud și fac totul mai cu moț decât noi, inclusiv coliva.
În satul Paicu, comuna Zârnești, raionul Cahul, așa cum o știu eu de la mama, coliva este foarte simplu și ușor de făcut, spre deosebire de organizarea înmormântărilor care-s mult mai cheltuitoare și împovărătoare pentru cei rămași în viață decât prin părțile acestea în care m-am măritat. La noi în sat încă se mai dă de pomană o casă întreagă de sufletul mortului! Nu casa cu tot cu pereți dar tot absolut ce este în casă și toate obiectele de care are nevoie în viață un om. Astfel creștinul, prin părțile noastre, are nevoie de o avere la înmormântare, ca un faraon.
Chiar din momentul în care este scos mortul cu picioarele înainte din casă, se începe datul de pomană. Pe pragul casei, jumătate în casă, jumătate afară, se întinde pe jos un țol nou, peste țol o plapumă nouă iar acolo unde-i capul mortului, se pune o pernă nouă. Sicriul se așează fix peste ele, preotul zice ce zice și cum este ridicat sicriul și pus pe năsălii afară, în ogradă, aparțintorul care se ocupă de pomeni cheamă discret destinatarul și-i spune: „Ia de sufletul lui Gheorghe” sau cum l-o fi chemând pe răposat. Asta e pomana pe care am primit-o eu la Deadul meu la înmormântare când aveam doisprezece ani. Se mai dau următoarele lucruri: un pat cu saltea, îmbrăcat cu lenjerie, pregătit pentru somn și colac cu lumânare, o masă cu scaun, cu față de masă pe ea, farfurie plină, lingură, furculiță, cană plină cu vin, colac, lampă cu gaz, cutie cu chibrituri și lumânare. Patul și masa se dau de pomană unor rude apropiate, fiu, nepot sau cui crede de cuviință familia mortului.
Apoi se dă pomul. Se taie un copăcel, de obicei vișin pentru că este mai crengos, înalt cât un stat de om și se împodobește cu tot ce are nevoie omul pentru îngrijirea personală: săpun, oglindă, pieptene, parfum, cămașă, ciorapi, pantaloni, chiloți, încălțări, mă rog, absolut tot ce-i trebuie omului dimineața ca să poată ieși afară îmbrăcat și spălat acătării. Cel care va primi pomul de pomană îl va duce încărcat până la cimitir, acolo îl va îngroapa lângă cruce, va dezlega toate obiectele de pe ramuri și le va lua acasă, zicând „bogdaproste”.
După pom vin țoalele, cuverturile, fețele de masă, cupoane de material, baticurile, cearceafurile, cămășile și tot felul de lucruri care îi sunt trebuincioase omului în viață. După ce se termină în ogradă pomenile mai valoroase pentru fii, nepoți, cumătri, fini, nași, frați, surori și cumnați, restul primesc ștergare, colăcei și lumânare pe drum și, în fudulia lor, în loc de cele douăsprezece punți tradiționale, paicenii acum dau douăzeci și patru!
La poartă se mai dă un țol de cordele unei femei care va veni cu el la cimitir și-l va mai așterne încă o dată în poarta cimitirului și sicriul va mai sta încă o dată pe el. Apoi țolul îi rămâne femeii de sufletul mortului.
Tot la poartă se dă un cârlan de pomană, de obicei unui prieten bun al răposatului. Imediat ce se dă sicriul în mormânt, unei femei i se dau două găini de pomană peste groapă. În satul Lărguța, acolo unde am trăit zece ani, se dădea de pomană o masă cu scaun și tot ce trebuie pe ea, încărcată cu mâncare la toate praznicele: de nouă zile, de patruzeci, la șase luni și la fiecare praznic de an, până la șapte ani.
Un om care merge în fața podoabelor și prapurilor, are o căldare și o cană cu care toarnă apă în fața procesiunii. Acestea îi rămân de sufletul mortului. După el merge altul cu nouă colăcei pe-o sfoară dar neapărat răsuciți în două și fără vargă, adică centura aceea de jur împrejur. După ce e dat mortul în groapă, colăceii sunt rupți și împărțiți tuturor. Colacul mare, împletit în patru, îi revine preotului. Într-adevăr, pe la noi își are rostul gluma aceea care spune că toată viața agonisești ca să poți muri cum trebuie.
Pe cât de scumpe și pe cât de încâlcite sunt ritualurile de înmormântare pe la noi, pe atât de simplă este coliva și mâncarea de la praznic. Se ia grâu simplu din sac, arnăut de primăvară sau grâu de toamnă, se pune o măsură de grâu și patru de apă și se fierbe fără zahăr și ulei. De multe ori, când se face coliva din Ajunul Crăciunului, se băga oala în sobă de cu seară, după ce se potolește focul și dimineață găseai grâul fiert și „înflorit”. Dacă rămânea oleacă de zeamă, se scurgea și gata.
La o colivă din jumătate de kil de grâu și doi litri de apă se pregătește o dresură simplă din făină de grâu prăjită. Se pune o cană de făină într-un ceaun uscat și se amestecă pe foc până cănd aceasta devine aurie, Se răcește, se cerne și se pune în colivă câte puțin, amestecând continuu. Tot atunci se încorporează și zahărul, după gust. Coliva se construiește ca un tort pe o farfurie întinsă și se ornează cu bomboane cu pielea goală sau cu alte dulciuri, cum ar fi marmelada sau ciocolata. Asta-i tot în ceea ce privește coliva.
Și mâncarea de la praznic e foarte simplă și meniul e neschimbat în ultima sută de ani: sarmale, cartofi tăiați în patru peste care se toarnă o prăjeală de ceapă și boia de ardei de casă ori bulion de gogoșari iar deasupra cartofilor se aștern porții de carne. Peste oalele cu sarmale și cartofi cu carne se pune hârtie tare de sac udată și presărată cu sare și se dau la cuptorul de lut OBLIGATORIU. La desert se face orez fiert cu zahăr și oleacă de grăsime, unt sau ulei. În vremurile dincoace se mai puneau și stafide.
La bulgari la praznic se face și curban – adică se fierbe un berbec întreg în zeama lui, doar la început turnându-se puțină apă. Se condimentează cu ceapă, sare, piper și usturoi. Când e gata, după o zi de fiert încetișor acoperit, se rupe în porții și se pune pe mese la praznic în farfurii întinse ori castroane mai de doamne-ajută, de unde se servește fiecare.
La soacră-mea în sat, în schimb, procedurile cu înmormântările sunt ceva mai simple și mai puțin costisitoare, nu cu mult, drept să spun, dar coliva și mâncarea de la praznic sunt destul de complicate și e multă osteneală și bătaie de cap cu ele.
La un kilogram de arpacaș se toarnă patru litri de apă, zahăr după gust și două pachete de unt și se pune la fiert. Unii pun zahărul și untul după ce fierbe arpacașul dar nu cred că asta schimbă gustul colivei. În post se pune ulei de răsărită. După ce fierbe, arpacașul trebuie musai răcit. La această cantitate se topește o jumătate de kilogram de ciocolată de menaj și se toarnă tot acolo, se macină o jumătate de kilogram de biscuiți populari, jumătate de kil de miez de nucă, esență de rom sau chiar rom și cam o sută de grame de cacao. Toate acestea se amestecă zdravăn. Pe o farfurie întinsă se zidește o colivă mare și se ornează cu bomboane cu pielea goală iar restul se pune în păhărele de unică folosință și se împarte tuturor.
La praznic se cumpără aperitiv, adică mezeluri, cașcaveluri, măsline, icre și alte mofturi, se face ciorbă cu carne sau de post dacă e în post, sarmale și grătar cu salată și uneori și garnitură de cartofi. În post, dacă e cazul vreunei dezlegări, se dă pește pane sau la grătar în loc de carne. La desert se face cozonac și se cumpără și bomboane, biscuiți și alte scofeturi.
Am vrut să vă dau rețete de colivă comparate și iar m-am scăpat la scris ca vaca în lucernă!
La mulți ani tuturor Florilor și HRISTOS A ÎNVIAT, în gura mare, nu în șoaptă, tutror catolicilor și celor care mai sărbătoresc azi învierea Domnului.
P.S. Pe colivă nu se pun lumânări!!!
P.P.S Au înflorit vreo două floricele și la noi, un’ s-agață harta-n cui.
Întâmplări obișnuite 