Piața copilăriei mele

În Cahul sunt închise piețele. Și pe la noi sunt închise multe târguri însă cele mari, din orașe, se mai târăsc.

Piața noastră din Cahul îmi plăcea foarte tare și mergeam cu Marcel să ne cumpărăm chestii care nu se găsesc pe la noi dar luam la puricat amănunțit halele, chioșcurile, magazinele mici și mai ales tarabele. Nu lăsam nevizitat nimic absolut. N-am fost de vreo 6-7 ani acolo.

Toată instituția, ca să zic așa, era alcătuită din clădiri mari și mici, vechi și noi, unele de peste suta de ani, altele sovietice, ultimele sunt moderne, in stil occidental. Dar acestea de pe urmă nu sunt interesante.

Mergeam neapărat să vedem carnea – acolo încă mai găseai animale de casă la piață. Acum nu știu. Pe mese se lăfăia porcăraie despicată pe lung, viței, cârlani, iepuri și găini jumulite și cinătuite cu „picioarele-n cur”. Cu o furculiță lungă vânzătorul îți întorcea bucățile pe o parte și pe alta ca să te hotărăști dacă-ți place. Așa-i obiceiul – cu furculița, nu cu mâna, chiar dacă este înmănușată. Știți cum miroase acolo a șoric pârlit cu paie? Vă mai amintiți acest miros, cum e când bagi porcul în magazie iarna să se răcească carnea? Șoricul e galben, nu străveziu, frecat bine cu sare bolovan și ras zdravăn cu cuțitoiul macelarului și fiecare gospodar are intr-o tăviță bucățele gata tăiate, presărate cu sare. Poți gusta fără să cumperi. Faci o tură și te saturi. Dar, în realitate, după tăria șoricului îți dai seama de vârsta porcului și frăgezimea cărnii! Băgați la cap! Nu există să pleci de acolo fără să cumperi ceva.

În hala de lactate e altă bucurie – un miros care imi amintește mult de zilele in care fac pască – de brânză scoaptă și zer dulce. Acolo găseam și unt de casă dar și de prin fabrică. Încă se mai găsea untul de ciocolată – așa ii spuneam noi. În realitate era unt cu masă de cacao. Ne plăcea atât de mult în copilărie, mai ales intins pe coaja pâinii, nu pe miez. Untul in piață se găsea vrac, in calupuri de 10-12 kilograme. Pachete mici vedeai foarte rar și nimeni nu se incurca să cumpere mai puțin de jumătate de kilă.
Caș de vacă, de oaie sau de capră, smântână, brânză dulce, lapte, ouă, lapte prins ori covăsit – erau de toate…

La tarabele de afară bucuria mea era mult mai mare. Acolo găseai verdețuri, murături în borcane de sticlă, roșii marinate la oțet, dulcețuri, compoturi, mange, vinete marinate umplute cu legume și strangulate cu frunze de telină, varză, ridichi, ceapă albă, roșie, frățească, lungă, turtită, usturoi cununi, sfeclă roșie, fructe locale proaspete dar și uscate, unele feliate – prune, mere, pere, struguri, caise, gutui…
Din streșinile tarabelor atârnau ardei iuți proaspeți dar și uscați de asemenea, intinși ca mărgele pe ață, buruiene uscate de pus în borș sau de făcut ceaiuri, boia de ardei de casă vândută cu lingura sau păhărelul și zarzavat gata pregătit de pus în borș. De asemenea, se gasesc măturițe de stejar cu care să te plesnești pe organism în băile cu aburi, mături din cozi de mălai pentru gospodării, răsaduri, puieți altoiți de casă de toate cele, butași de zmeură, mur sau coacăze, semințe de legume și flori…
E un amestec de mirosuri puternice acolo de știi cu ochii inchiși ce se găsește pe taraba din fața ta. Însă în din cârciumioare miroase a ceburechi (un fel de plăcinte din aluat dospit, umplute cu carne și prăjite în baie de ulei încins), e un miros specific al cantinelor sovietice… Acum, in piețele noastre, știi sigur unde te afli după miros numai lângă butoaiele cu varză. Asta să vă dea de gândit.

O raită e musai să dai pe la preparatele moldovenești din carne. Au un gust aparte pe care în România nu l-am intâlnit. De acolo cumpărăm multe feluri dar câte puțin, doar să ne mai amintim gusturile.

Cel mai frumos este, însă, acolo unde se vând torturile și prăjiturile de casă. În România nu există o asemenea tradiție. În toate piețele fostei URSS erau femeile cu dulciuri, îmbrăcate in alb, curate bec și cu torturile lor de casă extrem de elaborate și nemaivazut de gustoase in care se pot alterna și trei-patru feluri de blat: dur, ca de tartă la fund, pufos, fărâmicios ori crocant iar intre ele cremele cele mai bune pe care le-am mâncat in viața mea. Nicăieri pe unde-am fost, nici în Ro, nici în UE, n-am gustat ceva mai bun în materie de patiserie. Ori că-i amintirea copilăriei mele și așa mi se păreau, ori chiar sunt cele mai bune din lume, făcute din produse de casă, toate. O să caut rețeta de Napoleon cu 12 foi să v-o dau, precum și a Medovicului, tortul cu foi cu miere.

Nu știți ce-i de făcut? Suntem arestați, șobolani ascunși în găuri, fără drepturi de om?
Putem face, totuși, ceva!

Începând din acest moment nu mai intrați în mall, supermarchet sau alt retailer străin. La piață cu voi și la magazinele de cartier! Nu cumpărați nimic de import, fie ea mâncare, haină, șoseată, papuc sau chiloți! Lasați gorgonzola, ananasul și avocado, lăsați figurile și hai să ne sprijinim între noi și să le dăm cu flit străinilor! Destul și-au umplut buzunarele. Beliți ochii pe fiecare etichetă – firma-mamă să fie ROMÂNEASCĂ!
Cumparați de la aprozarele care stau cu marfa la stradă, de la piață – așa veți evita și purtatul măștii!

L. E. Era să uit – secțiunea pește! De Prut, de iazuri și canalele din baltă. Este crud, tarancă – pește sărat și uscat la soare sau seliodkă de casă – macerat cu sare, ulei, oțe, ceapă și piper, fără prelucrare termică. De la știucă, salău și somn până la caras, baboi, clean, mreană, crap, biban…

Data viitoare vă scriu despre târgurile și iarmaroacele din Botoșani.

P. S. Pozele sunt din piața din Ismail, aproape de Cahul, prin bunăvoința unei prietene, Camelia Chirchiboi, care le-a postat în comentarii. Traduc etichetele de la fructe uscate: vișine, cireșe, gutui, mere, pere. Feliate, cum v-am spus, exact ca la noi, la Cahul! Și ardeii iuți, buruienile de pus in borș etc.

dor_de_Moldova_mea

Publicitate