Nu pot să sar direct la final, spunându-va: poftim adresa, poza cu marfa, „intrați și cumpărați!”, vorba cântecului. Trebuie musai să lămurim tot pe rând altfel n-am făcut nicio brânză.
Din ce fel de oameni este alcătuită azi țărănimea? Hai să recapitulăm. În 1990, când s-au început retrocedările, cine a primit pământul înapoi? Agronomi, specialiști, oameni cu afaceri în domeniu, cu bani, cu utilaje performante? Nu! Pământul a ajuns la foștii proprietari de dinainte de colectivizare, oameni batrâni, mulți deja neputincioși la acea oră și la unii moștenitori, răspândiți pe la intreprinderile din țară. Dacă cu un an înainte toate lanurile fuseseră lucrate îndeplinind porția din planul cincinal, odată cu retrocedările s-a umplut România de pârlogi și ogoare lucrate cu plugul tras de cal.
În acea vreme se umpluseră tribunalele de oameni batrâni care-și dădeau in cap pentru un clin de pământ dezgropând toți morții dintr-al doilea război mondial, se umpluse de șmecheri care au pus mâna pe secțiile mecanizate, era plin de oameni înnebuniți de euforia devenirii din nou proprietar care demolau grajdurile și orice clădiri care aparținusera CAP-ului împărțindu-și colile de azbest, calaburii, grinzile, geamurile și țevile, tăind livezile și cărând lemnul de pus pe foc acasă, scoțând butucii de vie din pământ, distrugând și împărțindu-și între ei țevile de la sistemele de irigații… Ei erau viitoarea țărănime care-și lua avutul înapoi acasă, depunându-l în curți, șuri și poduri în siguranță.
Între timp, în țară se închideau fabricile și șantierele pe același sistem sau prin privatizări de toate felurile, nu intrăm în discuția asta. Aproape toți oamenii de oraș rămași fără loc de muncă la acea oră erau din cur de țăran și nu aveau de ales decât să se întoarcă pe la casele părintești, să fugă ilegal din țară în sclavia occidentului, să se apuce de bișniță ori să moară de foame. Cei întorși acasă au reluat războaiele legate de împărțirea pământului, a averilor bunicilor și încercau să se aciueze pe la casele bătrânești pentru că se întorseseră mai mulți decât plecaseră. Stimați tovarăși, din ei s-a născut țărănimea de azi.
Ce cunoștințe de agricultură aveau acești oameni, treziți cu 2-3 ha de pământ, o vacă și un cal retrocedat? Uite-așa s-au apucat să se chinuie. A existat atunci și o tentativă de creare a unor asociații în domeniul agriculturii dar lipsa unei legislații care să sprijine realmente, să îndrume noii proprietari de terenuri, plus spiritul acelor vremuri în care tuturor li se urâse de colectiv și doreau să fie singurii stăpâni ai pământului lor, au făcut să eșueze toate asociațiile în scurt timp.
În schimb, ce se intâmpla în Europa în agricultură în același timp cu degringolada și nebunia demolării din România? Terenurile erau comasate, proprietarii și arendașii erau de meserie din tată-n fiu, cu utilaje moderne, cu experiență, contracte și un sistem de subvenții pus la punct. De pe aceste poziții s-a luat la bătaie România agricolă cu restul lumii în 1990.
Să las deoparte oleacă noua clasă formată de țărani și să trec la clienți – cumpărătorii de produse agricole.
Pe piață au început să pătrundă legume și fructe din străinătate precum și ultracunoscutele pulpe americane. Cetățenii rămași orășeni au început să se bată pe ele – mari, aspectuoase și din abundență! Toată lumea era setată pe lămâi și portocale, pe banane și compot de ananas la conserva, pe pulpe de pui cu gust de hârtie și tricouri și blugi turcești. Românul a prins a se rafina! Tot ce era românesc începuse să-i pută, mânca și se îmbrăca de import.
În Germania și alte țări europene, însă, clienții merelor și perelor cu viermi, ai roșiilor naturale românești fuseseră lăsați cu ochii în soare căci ei știau capcana produselor aspectuoase, spălate și ambalate frumos.
Acu-i acu’! Cu chiu cu vai, cei care n-au apucat a da pământul arendașilor răsăriți în mod misterios printre foștii șefi CAP precum și cei care nu vânduseră pământul, s-au apucat de treabă căci altfel nu se putea. Oamenii au pornit prin piețe și s-au lovit de mofturile clienților în materie de aspect al mărfurilor, precum și al pretențiilor absurde, NESĂNĂTOASE și NEIGIENICE a legumelor spălate în piață.
Fac o paranteză importantă – când speli un fruct ori o legumă, dai viteză bacteriilor și ciupercilor să-l strice în scurt timp. Dacă-l speli și-l mai și ambalezi în plastic, ai ocazia să dai direct in diaree. Saaaauuu! Legumele și fructele sunt atât de otrăvite, incât se strică foarte greu și spălate. Trebuie să vă aduc la cunoștință că toată marfa care vine de afară spălată, multă si din Ro, nu e clătită cu apă chioară ci cu soluții de pesticide, altfel s-ar strica pe drum – aviz amatorilor de morcov, țelină, cartofi, păstârnac, ridichi și alte cele gata spălate. Închid paranteza.
Revin la piețe. Văzând țăranul nou devenit că marfa lui, muncită muuult mai greu, cu mâinile goale și fără otrăvuri, este ocolită, se vede nevoit s-o vândă la prețuri de batjocură și simte că trebuie să ia măsuri ca să satisfacă publicul decenit tot mai mofturos. Fără cunostințe temeinice de legumicultură, horticultură sau protecție a plantelor, țăranul nostru năvălește în magazinele fitosanitare aparute ca ciupercile după ploaie și cere substanțe și semințe care fac roșiile egale și perfecte, merele fără viermi, ridichile cât pumnul, harbuzul cât roata căruței, vinetele cât căldarea, ardeii galbeni-străvezii mari cât o baniță… Aceste substanțe erau și sunt folosite mult după ureche și astăzi, necunoscându-le realmente toxicitatea nimeni – nici producătorii, nici consumatorii ci doar europenii sătui de mâncare otrăvită. Cu toate acestea, producătorii mici și mijlocii nu au acces la produsele extrem de periculoase pe care le folosesc marii producători și nici nu le folosesc sistematic, deci marfa lor este mai puțin toxică oricum.
Încă o precizare – pe lângă pesticide, îngrășăminte chimice și stimulenți foarte periculoși, toți s-au dezvățat de plivit și de sapă, așa că erbicidul – cel mai periculos dintre toate substanțele, a devenit lege și în multe gospodării private, nu doar pe lanurile, livezile, viile, serele, și solariile de producție. Domnia se plătește însă erbicidul tot este mai ieftin decât un muncitor chiulangiu.
Așadar, cumpărătorul, exprimând anumite pretenții, influențează producătorul și invers. Piața și standardele ei au ajuns la culmea absurdului la această oră și, dintr-o dată, clientul se trezește că vrea marfă naturală pentru că medicul și nutriționistul i-au spus că porcăriile frumoase sunt motivul bolilor, anemiilor, avitaminozelor etc! Foarte bine că vrea, păcat că nu dorește să plătească! Dacă eu, producător, obțin în mod natural de 10 ori mai puține produse pe un teren dat, in același interval de timp cu cel care folosește toate metodele posibile de rentabilizare, înseamnă că trebuie să vând de 10 ori mai scump ca să câștig aceeași bani.
Ce pot să fac eu, producător? Pot să te mint și să-ți spun că produsele mele sunt naturale, oricum, tu, client, nu-ți amintești gustul și nu ai cum să deosebești făcăturile sau pot să produc natural, să-ți cer prețul de 10 ori mai mare, tu să nu plătești și să dau faliment. Când spun că diferența este de 1 la 10, nu exagerez. Mulți aleg calea de mijloc – producând aproximativ natural și cerând același preț ca la marfa industrială în felul acesta asigurându-și ceva clienți, chinuidu-se să atragă și mai mulți dar soarta lui este tot falimentul, doar puțin amânat.
Mai departe, nu pot să ocolesc încă un aspect deosebit de important – subvențiile și asigurările în agricultură. Nu vreau să vă obosesc cu detalii și vă voi spune că în Ro sunt cele mai mici subvenții care anul acesta au fost tăiate la legumele din spații protejate cu 70%. Am postat despre asta, cu linc, știți.
În alte țări producătoare, în schimb, pe lângă subvenția oficială de la UE care este mai mare (nu știu de ce), există nenumărate forme de „ajutoare” de stat care sunt în realitate subvenționări mascate. În felul acesta producătorul european își permite să lase încă mai mult la preț, întrucât el își încasează diferența de la stat.
Mai trebuie să vă amintesc despre avioanele cu culegători de sparanghel, spanac și căpșuni plecați în vreme de pandemie? Statele occidentale fac pe dracu-n patru să le asigure agricultorilor lor mână de muncă eficientă și ieftină, in comparație cu cetățeanul propriu.
Mai mult, statele europene se bat pentru legi favorabile în țările in care exportă producătorii lor – spre exemplu, s-au dat cu curu’ de pământ să trântească legea (care n-a apucat să vadă tiparul) celor 51% – obligativitatea tuturor retailerilor din Ro de a desface un minimum de 51% marfă de origine românească din fiecare produs. În Ungaria și Polonia e obligatoriu cam 80% marfă autohtonă sau ești închis. La noi străinii fac legea și domină piața. Marii retaileri sunt aliați împotriva producătorilor români și vor marfa degeaba sau nu fac contracte. Deseori le și incalcă sub lozinca: dă-mă în judecată și hai să ne batem dacă ai timp și bani.
Mai departe. Sistemul nostru, APPIA, ca orice sistem românesc prin care se impart bani de la stat, este… ați ghicit! Profund corupt, începând cu portarul. Proiectele europene în agricultură sunt megațepe pentru români, asiguratorii din agricultură le pun condiții imposibile producătorilor mici și mijlocii și plătesc greu, cu chiu cu vai încât ești mai câștigat dacă nu te asiguri… Mai sunt multe și multe la mijloc care-i dezavantajează pe producătorii de legume și fructe români dar dacă le luăm în considerare doar pe acestea și adăugăm pretențiile cumpărătorului needucat căruia i se scoală a roșii perfecte, tari și care să nu se strice a treia zi, să fie ieftine dar să fie și bio, atunci e clar că suntem într-un mare kkt.
Special pentru cei care fac reclamații în legatură cu salariile din agricultură:
- De unde bani să oferi salarii ca in occident?
- Muncitorii români respectă și argățesc însetați patronii străini iar pe cei români îi fură, strică utilaje, marfă, chiulesc…
Treaba nu poate fi schimbată/reparată peste noapte așa cum nu s-a stricat peste noapte și e nevoie de eforturi mari de ambele părți iar a treia – statul, trebuie luată la par amănunțit.
Mâine vă voi spune care cred eu că este calea rezolvării, cale grea dar care există, vă voi spune unde mai este marfă bună, cum s-o găsiți și cum să stimulați producătorii să nu renunțe la calea naturală, mărindu-le plaja de clienți.
P. S. Fotografiile sunt vechi, bineînteles că am ales legumele cele mai frumoase care alcătuiesc cam 30% din recoltă. „Mirosiți” dacă puteți😁
Întâmplări obișnuite 
Of măi fată! Am fost vicepreședinte al ANAA (Asociația Națională a Actionarilor din Agricultură) și știu exct care a fost situația. Pot adăuga câte ceva ce multă lume nu știe. Cel mai mare dușman al agriculturii de după 1990 a fost PNȚ-CD, iar groparul a fost AGROSTAR-ul ! „Sindicatul Țărănimii ” cum s-a auto intitulat prima organizație a reîmpropietăriților și a urmașilor lor, o fi fost inițial cu bune intenții, când a inițiat-o un profesor de la o școală din comuna Căteasca, dar a fost luată rapid sub directa îndumare a țărăniștilor cu oarecari beneficii pentru cei din domiciliați în București și care au acceptat să mergă la „seratele” din Piața Universității, unii dintre ei recompensați cu ceva utilaje ld mâna a 2-a aduse din vest.Chestia cu utilajele din vest o știe f.bine Ciorbea, ca s-a zbătut să-l scape de pușcărie pe ăla de la Căteasca. Despre AGROSTAR pot spune mai multe pentru că am crezut că măcar ei, care la bază erau reprezentanții angajaților din fostele IAS, vor vrea să înțeleagă că, la MEDIA de 2ha de propietar, nu va exista viitor! Degeaba am tot zis despre Germania, care avea, în vest, experiența mediei de 10 ha de propietar și care n-a ținut să dărâme tot exista în est, că ne-a luat la refect muiltă lume, mai ales Gh.Timariu de la „Revista Economică”. Apropos de presă – Am apucat să ne spunem punctul de vedere în Curierul Național, dar apoi Laurențiu Gheorghe, ziaristul care ne publicase, a dispărut din acea redacție, iar EOC (Eugen Ovidiu Chirovici, ajuns o vreme ministru în Guvernul Năstase, care a fost și Șeful Masoneriei și care acum, este prin Anglia ne-a sictirit rapid. Am mai publicat o propunere de inițiativă legislativă în Economistul, dar era deja CDR-ul la guvernare și i-a luat le refec pe cei de acolo, deși apăruseră și vreo 3 scrisori din țară, ce susțineau ce propuneam noi.
Să nu uit Șefa AGROSTAR, madam Sporea a promis sprijin electoral lui Văcăroiu și-a intrat în Parlament, o legislatură, iar înlocuitorul ei, un veterinar sau cam așa ceva, nici nu discuta cu noi, care susțineam acționarii și nu locatorii. Ca să fiu corect trebuie să spun că și la noi (la ANAA) au fost probleme. Președintele, cel ce a și inițiat organizarea, am aflat mai târziu, fusese implicat și într-o organizație ce spera să recupereze banii de la una din falimentatele asociații tip Caritas. Chiar dacă nu s-au solicitat decât donașții benevole, unii din țară au strîns cotizații, inclusiv unu’ Miron de la Brăila care a păpat banii și m-a făcut și pe mine de râs că din acel județ aveam și eu 10 ha și mă aleseseră oamenii în CA-ul fostului IAS.
Mă opresc. Chiar dacă ar mai fi lucruri de adăugat – am ocupat și așa mult spațiu.
Așa a fost să fie. Păcat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană