Târgurile de țară (III)

Astăzi promit să nu vă plictisesc cu recapitulări prea lungi și date tehnice, poate data viitoare😁.
În România există tradiția târgurilor de țară de foarte mult timp, niște sute de ani bune. Inițial, târg nu însemna piață ci o localitate care nu era nici oraș, nici sat și acolo se organizau piețe săptămânale pentru locuitorii satelor din jur. Nu vă închipuiți niște piețe cu tarabe ci mai degrabă o localitate plină de dughene și ateliere la fiecare casă. Acestea aveau sau au, căci multe s-au păstrat până în ziua de azi, un perete cu ușă care dădea direct în stradă, pe unde intrau clienții. În zilele de târg, meșterii, deseori evrei, își scoteau sculele afară, sub o streașină lată pe care o montau atunci și meștereau în văzul mușteriilor. În aceste zile târgul în întregime se transforma într-o piață uriașă. Pe străzi, în piața din centru și în împrejurimi erau îngrămădite o mulțime de căruțe pline cu marfă.

Aici se adunau negustori ambulanți cu mărfuri meșteșugărești, țiganii cu reparațiile lor dar și cu marfa specifică – linguri, cazane, potcoave, piepteni de os etc., veniți împreună cu țigăncile cu ghiocul, tarotul, vrăjile și leacurile lor de făcut farmece de dragoste ori dezlegări și altele pe care doar ele le cunoșteau; veneau negustorii evrei care erau inima comerțului și la care găseai ce cu gândul nu gândeai de cumparat de la haine și încălțări până la verighete de aur, țăranii cu cereale, cu pielicele de miel, ouă, legume, fructe, brânzeturi, lână, scoarțe, ștergare de bumbac sau cânepă țesute în casă, plăpumi, rogojini, mături de mălai, cozi de sape și furci, coșuri de răchită, piei de animale și tot ce te taie capul de prin gospodării.

Pe o tarla se organiza (și se organizează până în zilele noastre) în ziua de târg iarmarocul de animale vii – cred că este unul dintre cele mai interesante locuri. Lumea venea acolo
să vândă, să cumpere sau să facă schimb de animale. Chiar și în această epocă găsești de la prepelițe, găini, cocoși, rațe, gâște, pichiri, curcani, fazani, iepuri, oi, miei și capre până la porci de tăiat, scroafe de ținut, purcei și viței înțarcați ca de crescut ori de tăiat, vaci cu lapte, cai, tauri sau boi castrați de pus în jug. Tot la iarmaroc vin țiganii cu hamuri, căpestre, gâtare și alte trebuincioase de ținut animalele în frâu.

În târg vin și morarii să vândă făina obținută din vama mușteriilor, cei cu oloinițele cu
untdelemnul și șrotul, muntenii cu scândură, grinzi și lătunoaie dar și cu sumane țesute de muntence, cojocarii cu căciuli, bunde, cojoace, ciubote și opinci, fierarii cu furci, topoare, coase, sape, seceri și hârlețe. Tot aici găseai meșteri populari cu jucării și alte minuni cioplite din lemn, olari cu oalele lor de lut, dogari cu butoaie, ciubăre, găleți de lemn pentru stână în care se mulg oile, balercuțe, căzi de lemn și linuri pentru zdrobit poama toamna…

Dragilor, târgurile de azi nu sunt foarte diferite de cele de pe vremuri. Diferența constă în locurile puțin mai bine amenajate pientru mărfurile alimentare și în faptul că vin și samsarii cu legume și fructe de import. Altfel, toate cele enumerate mai sus se întâmplă în târguri și în sfânta zi de azi. Nu lipsesc hoții de buzunare, escrocii de meserie, bețivanii veniți doar ca să capete ceva de dat pe gât, alde gură cască fără bani în buzunar sau în căutare de pleașcă.

În târgul nostru, Ștefănești, cel botezat cu numele lui Ștefan Luchian, lucrurile se desfăsoară exact așa. Extrag un fragment din povestirea „Moș Păun” care este fix despre târgul nostru:

„…Pe la noi pe la țară aproape toți merg în târgul din apropiere care se ține o dată, cel mult de două ori pe săptămână. Duminica, în orice caz, ai – n-ai ceva de vândut, ai – n-ai treabă, ai – n-ai cumpărături de făcut, te duci obligatoriu în târg să te întâlnești cu lumea. E o tradiție de sute de ani să mergi și să caști gura la marfa din piață, să mai afli prețurile, să vezi găinile, curcanii, gâștele, purceii, vițeii și caii de la iarmaroc, să mai afli cât e scândura, cât e grinda, făina, vama la moară sau la oloiniță, mai plătești o factură, cumperi un sac de ciment sau pur și simplu te întâlnești cu oamenii din douăzeci de sate dimprejur. Tot acolo se înțeleg țăranii în legătură cu arenzile, cu vândutul și prețul grâului, al florii și al grăunțelor sau, dacă nu găsești rezolvare în ziua respectivă în târg, este imposibil să nu dai peste cineva care te poate pune în legătură cu omul potrivit nevoilor tale…”

Vă atașez un linc să vă arăt cum trebuie să căutați târgurile din zona voastră.

https://roma.botosani.ro/categorie/Targuri

Sfatul meu este să vă organizați cu tot cu copii, ba chiar și câte două-trei familii și să mergeți pentru început ca în excursie fiindcă, har Domnului, aveți ce vedea. Aveți grijă cu ce vă îmbrăcați dar mai ales cu ce vă încălțati pentru că iarmaroacele nu se desfășoară în malluri și puteți călca în glod dar mai ales în balegă.

Nu veți întelege mersul târgului dintr-o singură vizită dar insistați și veți învăța. În târg veți găsi țăranii cu legume și fructe dar și samsari. Indiferent cum se îmbracă aceștia, îi puteți deosebi după marfă – un producător local are NUMAI MARFĂ DE SEZON! Samsarii au de toate și legumele sunt spălate. Nu cumpărați legume spălate de la nimeni, nici de la țărani pentru că au dat și ei in boala asta, de a-i aduce orgasmul consumeristic mușteriului prost care nu se pricepe la roadele pământului.

La iarmaroc vin gospodarii cu animale și păsări dar vin și cei care aduc pui și rățuște de la incubatoare, precum și găini din crescătorii. Ei pot fi identificați ușor după mașinile special amenajate pentru transportul păsărilor și animalelor. Nu mai spun că gospodarii aduc păsări frumoase iar cele de prin fermele avicole sunt mereu jumulite și cu curu’ gol. Avem și noi găini mai chelboase dar un țăran care se respectă n-ar veni cu asemenea gobaie în târg.
În zona noastră o familie de țigani are o fermă de mici dimensiuni și cresc găini cu grăunțe, grâu, orz și șrot. Prețul e pe măsură – cam 45-50 de lei găina vie dar face toți banii.
La lactate nu trebuie să vă învăț – vedeți oale și ulcele diferite, strecători și mâini muncite!

Cel mai important lucru: intrați în vorbă cu oamenii, faceți-vă relații, autoinvitați-vă in gospodăriile lor, la stână, la grădini și solarii, cercetați dar fiți respectuoși. Înțelegeți-vă pentru cocoșii de răcituri, pentru tot ce vreți și combinați-vă în ceea ce privește tăiatul și jumulitul. Legați prietenii, schimbați numere de telefon! In timp o să ajungeți să vă culegeți singuri cireșele, merele sau roșiile pe alese (noi avem în plan să facem asta la un nivel mai mare – vii și-ți culegi, stai și faci un grătar cu ale tale de-acasă, seara pleci odihnit și cu cumparăturile făcute). Oamenii aceștia vă pot pune în legătură cu alții și tot așa.

Când veți ajunge la bucată, acolo de unde vine mâncarea, veți întelege multe. La producătorii mai răsăriți veți putea merge oricând să cumpărați marfă culeasă pe loc, in orice zi.

Dacă aveți timp, mergeți la două târguri pe săptămână în localități diferite dar sfatul meu este următorul: bateți-le pe rând, în timp, pe toate până vă place undeva. Luați această experiență ca pe un act turistic de aprovizionare. Prețurile sunt cu mult mai mici decât în piețele urbane.

Vă scriu toate aceste lucruri ca să vă îndrum să căutați, nu să vă dau mură-n gură adresa și prețul. Sunteți adulți, faceți un efort și mișcați-vă de acasă. Scuze de genul „nu am mașină” sau „n-am timp” sunt de fapt dovada faptului că nu vreți destul de tare. Nu e ca și cum ai ieși în piață la protest să te bați cu jandarmii sau cu arma în mână la război – e mult mai simplu să-ți iei așa tara înapou, mai util și mai plăcut. Deocamdată.

Nu vreau să scriu kilometri într-o singură zi. Mâine voi continua până ajungem la soluții. Însă nu uitați ceva important: lucrurile se construiesc greu, piatră cu piatră, cu sudori și rateuri, cu încercări reluate de zeci de ori. Demolarea insă, se face cu un buldozer sau cu o revoluție într-o singură noapte. Tot așa, soluțiile de refacere nu sunt ca bagheta fermecată. Durează.

P. S. Poam