Doina Popescu ot Brăila

TERENTE

ZODIA ZMEILOR

De fiecare dată când termin de citit o carte, mă întreb care este primul gând care-mi vine-n cap despre ea și ce aș putea să-i spun cuiva dacă m-ar întreba despre ce este. De la începutul și până la sfârșitul lecturii deosebit de captivante a cărții TERENTE, ZODIA ZMEILOR, a autoarei mai sus menționate, mi-am tot spus în gând: nimic nou sub soare! Roata se învârte la nesfârșit!

Probabil cunoașteți toți legenda banditului pe care mulți l-au considerat haiduc, Vasali Terente pe numele său, legendă cu multe variante, în funcție de perspectiva povestitorilor: polițist, jandarm, grănicer, spion, domniță ori nevastă răpită și „omenită” de celebrul bandit, cunoscut drept un mare iubitor de femei, soț încornorat, victimă jefuită sau vreun urmaș al celor șapte morți, al căror omor și l-a asumat Terente, dacă e să ne potrivim după martorii acelor vremuri.

Cartea, înafară de aventurile propriu zise ale haiducului, este un tablou sau, mai bine spus, un stop-cadru al vieții Brăilei și al epocii în sine care conține o descriere a orașului cu multe dintre clădirile păstrate până azi în cartierele de lux dar și a mahalalelor rău famate, a portului unde se învârteau afaceri mari, a moravurilor care, știut lucru, nu era un aspect de neglijat al vieții acelor ani și a contextului politic intern și european din acea perioadă.

Doina Popescu ot Brăila a citit gazetele vremii amănunțit, de la știrile despre Terente până la anunțurile publicitare, matrimoniale și funerare, a accesat arhive de stat, a fost la Carcaliu, satul din care se trăgea haiducul, a discutat cu puținii oameni în viață care au auzit poveștile din gurile martorilor sau contemporanilor acestuia, a cercetat anturajul, vorba și stilul vestimentar al personajelor reale din epocă și a scris fermecătorul roman despre care vă vorbesc.

Cartea nu conține o scurtă descriere pe coperta a patra sau o prefață scrisă de un critic literar ci doar câteva cuvinte ale autoarei care apreciază că acest roman este „Probabil (…) cea mai cuminte carte care se putea scrie despre purtătorul celui mai celebru penis din Europa ultimului secol.” Șugubața scriitoare care și-a publicat toate cărțile pe cont propriu, sfidând traficanții de talente – editurile, mai avertizează cititorul asupra unui lucru: „Printre rânduri am mai plasat câte o coajă de banană, pentru că umorul și matematica nu-i iartă pe proști.”

Cartea începe cu o scenă la „cazin” în care autoarea, descriindu-ne personajele de la masa verde, toate reale, de altfel, profită și strecoară date importante despre afacerile care se desfășurau în Brăila, amploarea lor, sumele de bani învârtite de bancheri, despre boieri și moșiile lor, despre afacerile importante cum ar fi rotăria-fierăria din strada Regală, capacitatea de producție a celei mai mari mori din sud-estul Europei, fabrica de cărămidă și altele asemenea. În această scenă facem cunoștință cu viitorul haiduc, pe atunci băiat de alergătură în cazin și cu cei mai bogați oameni care spărgeau sume imense la jocuri de noroc.

Pe tot parcursul romanului sunt presărate date despre viața economică a orașului, cum ar fi faptul că existau 40 de cafenele, 160 de cârciumi, 70 de birje, automobile, tramvaie, 60 de băcănii, 100 de avocați, că se descărcau zilnic 80 de vapoare de către hamalii numiți cuțitari, se încărcau și se descărcau zilnic 100 000 de căruțe și 1500 de vagoane cu marfă iar Anghel Saligny a folosit în premieră mondială betonul armat taman la Brăila. Nu lipsește inventarul teatrelor sau al bisericilor: de rit vechi, evanghelică, calvină, mozaică, bulgărească, armenească, catolică, precum și al străzilor cu case cu felinar roșu la perdeluță unde lucrau legal fete de prin toată Europa, fiind obligate să se prezinte la medic o dată pe săptămână. La acesta se adaugă lista tuturor tuturor neamurilor cu putință care locuiau de când lumea dar și a aventurierilor și afaceriștilor veniți din lumea întreagă după bani lungi în faimosul port – evrei, ruși, nemți, greci, bulgari, turci, armeni, austrieci, francezi, englezi și chiar americani.

Personajele… ah, personajele sunt slăbiciunea mea! Sunt atât de bine construite, colorate și toate vorbesc potrivit vremurilor, rangului, educației și poziției sociale. Autoarea a introdus câteva scene cu dialoguri la care participau Camil Petrescu și Hortensia Papadat Bengescu dar le-a pus in gură doar expresii care le aparțin, conform mărturisirii pe care o face în nota de final.

Întreaga narațiune păstrează registrul verbal al începutului de secol XX, fără să alunece în neologisme și limba română contemporană și conține nenumărate proverbe românești și străine care aparțin amestecului de nații care-și făceau veacul și afacerile în Brăila. Nu am cum să nu vă dau o listă de cuvinte – regionalisme, arhaisme, cuvinte și expresii de împrumut, precum și proverbe care fac sarea și piperul exprimării vânjoase, robuste a Doinei Popescu ot Brăila: canafas, igliță, grinduri, ostroave, privaluri, lotcă, ivăr, clucer, medelnicer, furnituri, marghiolman, gheaur, felegean, așchimodie, expresii precum „patru cruci în sânge” care înseamnă sifilis în stadiu avansat, „afacerile mergeau zgâriat”, „săptămâna chioară”…

Trebuie să vă dau și câteva proverbe:
Urma păsării in aer, urma peștelui în apă, urma bărbatului în femeie… (chinezesc)
Vulturul nu se explică ciocârliei
Eu nu crez capra că n-o să roază pomii
S-a cocoțat scroafa-n copac
Maimuța, când se satură de bine, se zgârie pe fund
Spânzură-l pe bancher chiar dacă-ți pare om de treabă (rusesc)
Când doi frați se ceartă pe o vacă, apare un avocat s-o mulgă
Femeia cât vrea și bărbatul cât poate
Un singur lup face să fugă toată turma de oi
De frica ciorilor să nu mai semăn grăunțe?
Frâul de aur nu face din măgar armăsar

Nu mă pot abține, jur că nu am cum, să nu vă dau lista cuvintelor pe care autoarea le pune in gură personajelor, cuvinte care denumesc ditai organul care l-a făcut mai celebru decât tâlhăriile pe uriașul Vasali Terente:
Pălugă
Ștrumeleac
Șobolanul
Șopârla
Furtun
Catarg
Băzdrângă
Hadarag
Mădular
Șarpele cu un ochi
Rușinea
Grinda… (🙈)
………
Doina Popescu ot Brăila construiește scene și dialoguri perfect autentice, multe șugubețe, altele înțelepte, unele scandaloase dar toate atât de vii, în

ât ești acolo, tu cititor, la masă și în casă cu lumea anilor treizeci din secolul trecut, scene care se desfășoară în restaurantele, bordelurile, cazinourile și saloanele de lux ale orașului, una dintre ele v-am redat-o zilele trecute. În ele descoperim ițele încâlcite ale corupției politicienilor care nu aveau niciun interes să-l prindă pe Terente ci să sifoneze bani publici, între timp rechiziționând abuziv hrană pentru trupele de jandari și grăniceri, lotci și fel de fel de alte lucruri trebuincioase urmăririi lui Terente.

Tot din tabloul mare zugrăvit de doamna ot Brăila fac parte viața amoroasă publică a tuturor, unde „metresa făcea parte din familie”, destinele care sfârșeau în ștreang sau cu plumbul in creier după nopți în care se stingeau averi imense la jocuri de noroc, escrocherii de proporții între afaceriști și fraude cu fonduri publice. Nu lipsește din peisaj presa românească și cea străină care mânca o pâine albă înflorind și tocând mărunt isprăvile de haiducie sau amor ale lui Terente, nelăsând decât un spațiu modest știrilor culturale și manipulând opinia publică. Este adusă in atenție explozia speculei cu grâu, făină sau hârtie în momentele oportune – nimic nou sub soare! Mai interesante sunt dezvăluirile despre rețelele de spioni și despre fiecare personaj care nu este ceea ce pare la prima vedere – ziariști sub acoperire, spioni, agenți, colaboratori ai tuturor serviciilor secrete din Europa, Rusia și Orient, nelipsind nici o replică fermecătoare a contelui de Saint Germain în variantă românească.

În ceea ce privește scriitura, vreau să vă mărturisesc o obsesie pe care o am de la o vreme încoace, sau, mai bine zis, o păsărică de-a mea: când citesc un text nou, fără să cunosc autorul, încerc să-mi dau seama dacă cel care scrie este bărbat sau femeie. În cazul unei cărți, unde autorul își pune numele real pe copertă, mă frământ și mă chinui să-mi dau seama cum ar fi scris, cum s-ar fi exprimat un bărbat și cum ar fi făcut-o o femeie, cum ar fi abordat tema fiecare într-o situație anume din povestire. Cartea Doinei ot Brăila conține multe scene de amor trupesc și trebuie să vă spun neapărat că nu sunt siropoase deloc, cum au deseori păcatul să le construiască scriitoarele, descrierile nu conțin exprimări în clișee idealizate dar nici nu sunt în extrema cealaltă, înclinând spre cea bărbătească, ci, fiind cât se poate de explicite și curajoase, nu capătă nuanțe obscene ci numai forță și viață. Nu am simțit travaliul creației – e un text născut, nu făcut, de la un capăt la celălat.

Întreaga carte ne revelează un condei viguros, „viril”, cum a apucat să se exprime cineva, „cu tupeu” chiar! Vorbele curg și se întind ca untul pe pâinea proaspătă, păstrând registrul epocii. Cred, este umila mea părere, că nimeni nu și-ar da seama, citind un fragment la prima vedere și necunoscând autorul, dacă acesta e bărbat sau femei însă ar înțelege negreșit că este un mare cunoscător și vorbitor de talent al limbii cu toate ascunzișurile, tainele și cu toate nuanțele regionale, arhaice și de epocă din acel turn Babel.

În timpul documentării, Doina Popescu ot Brăila a fost și la Carcaliu, unde a plimbat-o pe Dunăre cu barca un tânăr de nouăsprezece ani, unul deosebit de mândru de înaintașul său, haiducul Vasali Terente. Peste 10 ani am auzit toți de el – a făcut parte din banda care a înfăptuit jaful secolului la Rotherdam!

Despre ce și cum este acest roman? Este un tablou complex al vieții, un stop cadru în care, dacă am schimba hainele personajelor, vorba și cartea sau mai multe dintre cele 14 cărți publicate de profesoara de mate cu condei de mare talent, voi lăsa informații în comentarii.