Nu vreau să fac poduri peste vremi
cum ai întinde-o sfoară
Nu vreau să mă arunc în gol cu aripi
făcute din ceară
Nu mă apuc să mut junglele, sorii și
munții din loc
Nici să trec oceanele și mările lumii
înot
Ca să ajung la tine
Nu îndrăznesc să fac nimic din ce-ar
face nebunii
Ce se-ncunună în moarte sub fețele
pline-ale lunii
Căci frică mi-e să nu te aflu-n loc
de Soare
Foc de chibrit sau jar pe cale
să se stingă de țigară
Sau un morman de frunze fumegând
Te osândesc, mai bine,
să-mi fii numai în gând…
Întâmplări obișnuite 
Minunat scris… paradoxal blestem în oglindă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Totul e în oglindă, în paralel, în contrabalans, în echilibru… Valabil pentru ambele părți.
ApreciazăApreciază
Fricile ne condamna fara ca noi sa prindem de veste. Ne trezim intemnitati in propria minte si ne populam surghiunul cu iluzii care sa ne faca mai suportabila osanda. In cele din urma, oamenii au capacitatea de a se cuibari in iadul personal, de a si-l amenaja cu gust, facandu-l atat de prietenos, de confortabil incat orice dorinta de evadare dispare. Ba, mai mult, incearca sa-i faca reclama, sa-l „market-eze” cu o pasiune demna de mari cauze. Uneori au noroc si mai atrag si alte persoane seduse de acest contrast interesant sublim-abject. Alteori, nu…
ApreciazăApreciază