Sălbaticii copii dingo

(Con)Țăranul Vasile Ernu are o carte nouă la cuptor – Sălbaticii copii dingo.

Recunosc sincer că eu n-am apucat să stau mai mult de o vară în Cișinău înainte de 1990 și habar n-am de viața junimii despre care povestește el în carte. Vasile, fiind cu doi ani mai bătrân decât mine și plecat din clasa a opta de acasă, cred că a prins cel puțin vreo șase. A trăit prin cartierele muncitorești, a făcut profesionala și a lucrat la o fabrică de frigidere, singur printre femei sovietice cu mușchi, dacă îmi amintesc bine.

Cred că a fost și arestat de câteva ori pentru proteste și alte treburi pe care le vom afla din carte… Asta în timp ce eu mergeam cuminte la școală, la seratele școlare de trei ore supravegheate de profesori și educatori, intram în casă inainte să se îngâne ziua cu noaptea, lucram în tabăra de muncă și odihnă, mă scăldam la Moara Dracului, dădeam oile la strungă și eram păzită de familie și comunitate cu luneta, ca orice fată cumsecade (și modestă) de la mine din sat.

În orașe se clocea schimbarea, copiii trăiau altceva, purtau blugi, ascultau posturi străine și visau la revoluții, la America și la Occident. Eu nici nu auzisem de Europa Liberă.

Din fragmentele pe care am apucat să le citesc în jurnalul lui de fb, am văzut că are o abordare interesantă a acelor vremuri, dintr-o perspectivă personală care deja a dat semne de dezaprobare din partea unor „specialiști”. Cunoașteți atitudinea mea față de „specialiștii” acestor vremuri. Abia aștept să văd dacă se iscă deranj! A, și să citesc, când o ieși volumul. Dacă apuc și eu unul.

Cartea iese în câteva săptămâni.

P. S. Nu știu cine i-a făcut acest trailer mișto (da, neacademic – misto, fain… nu sunt specialist, sunt liberă ca pasărea cerului, mă exprim cum îmi cășună și nimeni nu mă poate opri).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s