Nu e haiku

Mă scuzați pe la o bucată de noapte! Am surprins o prietenă (una d-aia reală, de-am mâncat dintr-o lingură în studenție) vorbind despre haiku. Zău că sunt cu pluta, nu știam ce este. Zic hai să întreb, să nu mor proastă.

(Am o tipă pe wordpress, o urmăresc demult. În fiecare seară publică niște vorbe, cică e haiku. Nu pricep o boabă, fără cap, fără coadă.)

Auziți, e poezie din șaptesprezece silabe, trei versuri – 5/5/7. Cică și Nichita a scris. M-am umplut de rușine. Buuun. Mi-a trimis femeia în privat un linc să văd.

Stimați prieteni, dragi to’arăși! Nu e haiku pentru noi, românii! Nici pentru ruși. Noi nu putem face atâta economie de cuvinte nici în gând, în veci și pururi!

…………….
Mă pun să-ți fac o pâine mare ca un dor
Gătită-n cămeșuța lungă cât un patrafir,
Aștept să vii s-o pui cu mâna ta-n cuptor,
Apoi s-o scoți și să mi-o ungi cu mir…

Mai scurt de atât mi-e imposibil.