Netestament sau liberul arbitru

Ieri m-am gândit c-ar trebui să-mi scriu negreșit testamentul
Cu gândul liniștit și senin că vin vremi de război,
Să-mpart egal mașinile, casele, averea și pământul,
Caietele pline, cărțile vechi și hainele noi;

Voiam să le hotărăsc copiilor să nu-mi iasă din vorbă –
Să-mi tragă țărna pe față în grădina de flori, sub cireș,
Să nu dea străinilor zestrea mea de pomană, să nu cheme popă
Și să-mi bată degrabă capacul, fără ochi curioși

Dar nu pot. Nimic din ce-i lumesc nu-mi aparține,
Nu am un neam ș-un dor ce m-ar putea opri undeva-ntr-un loc,
Nu mi-am aflat rostul și Osia, mă am numai pe mine
Și nu contează de m-or îngropa sau de m-or arde în foc;

N-am ce să las ori cer și dulce gând de libertate mă cuprinde –
Nu am voință, Patrie și nici de trupul meu eu nu dispun,
Nu pot să vreau să fiu eu eu, nu pot să te doresc pe tine sau pe tine,
Sunt liberă să nu aleg nimic în astă viață, Doamne,
Și nici măcar să mă opun.