De înviere

De Înviere

Demult, mi-era teamă să trec pe lângă casele ce se dărâmă,
Să le văd cum râd știrb printre țigle cu singurul dinte de horn,
Cu gura căscată de ușă oloagă, picată pe-o rână
Și ochii de geamuri crăpate și sparte, beliți ca de orb;

Mă durea să mă uit la fustele-n zdrențe de garduri picate,
Ascunse cu milă de lobodă, știr și urzici hrăpărețe,
Mă uitam în pământ sau priveam în cealaltă parte,
Să-mi birui frica – mă holbam la viloaie noi și semețe;

La casa moartă, lalele din cepe bătrâne răzbat pe cărări, sub cerdac
Să nască flori noi, cu buzele roșii, pe lângă prispa cea veche,
Un alb de iasomie ninge trist și mă îmbăt de liliac,
Iar toporași albaștri pietre-mping să iasă, zambilelor pereche;

Ograda muribundei e plină de Hristoși în fiecare primăvară,
Cresc viii peste morți și viața-și trag din ei flămânzi,
La vila desenată zace tunsă drept peluza și florile-s la sfoară,
Stăpâni-s duși să cate Apă Vie și leacul să n-ajungă în lumea celor blânzi…

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s