Aferim!

Un domn celebru din lista mea a scris o postare despre filmul lui Radu Jude, Aferim, apoi a șters-o. Cele mai interesante povești sunt cele pe care autorul se grăbește să le șteargă. Am apucat s-o citesc numai pe diagonală, printre oale, ulcele și tigăi, pentru că era în sâmbăta Paștelui și nu terminasem chiar toată treaba.

Asta m-a determinat să caut filmul și să-l văd, cu toată oboseala, în aceeași noapte. Pentru cei care nu l-au văzut, fac un rezumat extrem de scurt fiindcă e o pierdere de vreme să te uiți la așa ceva.

Așadar, tot filmul se rezumă la o întâmplare închipuită în 1835, care constă în expediția de căutare a unui țigan rob, fugit de la stăpân, acuzat de furt. E urmărit de către un zapciu și fiul său extrem de tinerel și firav, cu aspirații de dorobanț. Buuuun! Toată călătoria – căutarea, găsirea și aducerea țiganului rob înapoi este o înșiruire de întâmplări care întâmplări, pe de o parte scot în evidență situația reală a țiganilor robi de care stăpânii dispuneau ca de vite, cu drept de viață și de moarte, iar pe de altă parte descriu o societate românească incorectă politic până la Dumnezeu și înapoi. Dacă n-aș fi știut, aș fi zis că Soros personal a făcut filmul.

Zapciul
Un român, este un abuzator care nu respectă drepturile omului liber, dă mită, vinde în sclavie un puradel (fără a avea documente de proprietate asupra lui), încătușează țiganul, merge împreună cu junele la prostituate, pupă mâinile boierului din minut în minut la propriu, ține prelegeri despre cum e prevăzut la toate pravilele că bărbatul e obligat să bată femeia și lasă un muribund fără ajutor în pădure, apoi dă indicații greșite unui turc ca să pice în mâinile haiducilor pentru că este rasist, nu din cauză că ar fi avut un motiv concret. Într-o discuție cu fiul despre o fată, zapciul nu pierde ocazia de a-și manifesta sentimentele homofobe (în 1835!!!). Fiul său, cu ieșiri umane, este plasat în context pentru a scoate în evidență inumanitatea tatălui.

Preotul
Pe drum, zapciul cu fiul întâlnesc un preot căruia i se rupsese o roată la haraba. I-o repară și poartă o discuție pe o porțiune de drum comun. Regizorul l-a făcut pe popă să urle ca un posedat de diavol împotriva evreilor pe care îi declară neoameni, satane chiar, și a țiganilor despre care zice că sunt oameni, totuși, nu animale ca evreii, dar că sunt lăsați de Dzeu să fie robi. Apoi zice de muscali că sunt buni, ceea ce e câh în zilele noastre. Jude nu aflase de răboaiele ruso-turce, probabil. De fapt, muscalii sunt pomeniți des ca un pericol real, așa cum săptămânile trecute făceau televizioniștii bulbuci la gură că vine Putin personal cu baioneta să ne tragă pe roată sau în țeapă.

Românul liber
Familia de români care ascunsese fugarul era una de meșteșugari. Curtea și casa sunt prezentate într-o mizerie cumplită, o destrăbălare apocaliptică alcătuită din obiecte aruncate și distruse în amestec cu animale iar stăpânii casei, prin haosul acela, sunt îmbrăcați în straie noi, de sărbătoare, perfect curate. Zădia chiar avea urme de împăturire. Am văzut și eu ogrăzi destrăbălate dar nu la meșteșugarii care aveau haine atât de bune pe ei. Întreaga scenă este absurdă și ori denotă lipsă totală de judecată și feeling ale regizorului, ori e intenționat construită grotesc. O femeie atât de curat îmbrăcată pe ea nu poate avea o casă și o ogradă ca o groapă de gunoi.

Țiganul fugar
Îi povestește pe drum zapciului că n-a furat nimic și că nenorocirea i se trage din faptul că doamna boierului a venit la el în grajd, unde lucra, și i-a sărit direct în p@lă, siluindu-l. Cu mare greu a recunoscut că și lui i-a cam plăcut dar ideea este că boieroaica era o curvă care exploata țiganii nu doar prin muncă ci și sexual. Zapciul promite să pună o vorbă bună pentru el dar se lasă pălmuit, la final, de boier, ca o zdreanță de om, își ia banii și pleacă, explicându-i fiului că nu trebuie să se consume foarte tare, deoarece țiganul mutilat nu este fratele său.

Boierul
Acesta apare în caleașcă, îmbrăcat după moda turcească, cu o prostie din aia ridicolă pe cap. Doamna era arestată în turn, sub amenințarea că va fi îngropată într-o mănăstire – observăm aici necesitate luptei feministe, întrucât femeia era tratată de către bărbat ca un obiect, proprietate personală. El însuși era așteptat de o domniță superbă, subțirică, care ba îi pupa mâna, îl lua haina, îi dădea țoiul să radă un rachiu și îi căuta pana ca să scrie documentul pentru zapciu. Apoi, afară, româncuța cea frumoasă, cu părul împletit în două cosițe, o smulge pe mama țiganului rob de la picioarele boierului și o bruschează, trântind-o de pământ într-o parte.

Boierul pune să fie adusă doamna din turn și, în prezența ei, pune argații să-l dezbrace pe țigan, să-l crăcăneze, apoi, cu niște foarfece de tuns oile, îi taie coaiele nenorocitului. Cucoana are o încercare leșinată de a protesta însă numai așa, foarte nesemnificativ. Boierul ia coaiele păroase ale țiganului de pe jos și încearcă s-o pună pe nevastă-sa să le înghită de față cu ceilalți robi. Dacă vă vine să credeți că așa ceva era posibil. Castrarea propriu zisă nu s-a lăsat nici cu o picătură de sânge.

Limbajul personajelor este unul plin de clișee, amestecat cu proverbe și zicători românești trântite ca nuca-n perete în context. Pe alocuri, zapciul recită fragmente pe care le recunoaște oricine din cărțile de istorie. Actorii (înafară de zapciu) au un joc deosebit de slab, recită, nu vorbesc omenește, și se bâlbâie ca copiii mici când uită poeziile la matineu.

Ca produs artistic este deosebit de slab iar istoric, ca realitate posibilă în 1835, când mulți boieri își eliberau robii, este improbabil și NU este onest în intenție. Nu există niciun episod, cât de scurt, în care să se vadă un aspect pozitiv despre Ro sau români, fie ei bărbați ori femei, săraci sau bogați. De fapt, filmul îți creează impresia că Ro era alcătuită numai din proprietari de robi și robi.

În toată călătoria zapciul nu întâlnește sate de români, singurul, cel care ascunsese fugarul, fiind prezentat așa cum am povestit mai sus. La hanul la care au înnoptat cu tot cu țigan, se cânta un fel de muzică turcească și oamenii simpli se bâțâiau pe ritmuri nefiresc de manelistice la ora aceea. Țăranii români nici în ziua de azi nu s-au manelizat complet, imaginați-vă la 1835.

Filmul este de-o plictiseală și oboseală cumplite, prin excelență propagandistic, în slujba ideologiei corectitudinii politice.

A luat nuș’ ce premiu pe la Berlinale. Sponsori, printre altele – ue, hbo și alte specii asemănătoare.

Da, aceasta nu este o exprimare rece și echidistantă din simplul motiv că nu-s critic de film, dar faptele sunt acestea: filmul ne arată preoții ca satanele, românii exploatatori de sclavi, de femei, homofobi, antisemiți, rasiști, cruzi, nespălați, corupți, desfrânați, maneliști și mi-e lene să mai scotocesc prin detalii. Data viitoare o să mă uit întâi la sponsori.

L. E. Măi oameni buni! Nu contest niște realități istorice și posibilitatea ca aceste lucruri să se fi întâmplat exact așa. Eu contest faptul că aceste fapte se întâmplau în mod exclusiv. Asta sugerează filmul. Altfel, ar fi existat măcar un singur alt personaj pozitiv în afara robului fugar. Filmul este DEZECHILIBRAT ca mesaj.

Arta, prin definiție, nu aderă la discursul heteronom (al puterii) pentru că asta ar transforma-o în propagandă. Arta este tocmai expresia impersonală a libertății de gândire.

Eu nu contest niciun adevăr istoric. Chiar am specificat că nu este exclus ca întâmplarea să se fi petrecut exact așa. Per ansamblu, într-o călătorie de multe zile prin Ro, era imposibil ca cei doi să nu fi întâlnit niciun român, ungur, sas, lipovean, sârb ori altă nație de om de treabă. Mesajul filmului, per total, nu punctual, pe fapte, este unul tendențios și mi se pare suspectă (ca să nu spun parșivă) abordarea tuturor subiectelor neoprogresiste din perspectiva discursului Puterii europene.

Dacă un demers pretins cultural/artistic se aliniază și susține Puterea, scăldându-se în ape sigure, dând limbi, practic, celor care l-au finanțat, atunci este complet descalificat ca atare.
Multă lume a înțeles că eu vb despre realități istorice. Nu, eu vorbesc despre această entitate, producție cinematografică, pretinsă act cultural, când, de fapt, verificată prin punctele esențiale, de strategie de discurs (dă-mi o lopată peste față pt limbajul de lemn!), este doar propagandă. Opera de artă te lasă pe gânduri, nu arată cu degetul pe nimeni. Opera de artă, de altfel, nu spune nimic.