Anul trecut pe vremea asta eram la mare, făceam plajă. Fetele pictau, doar eu stăteam la apă și nisip. În fiecare zi mă întâlneam cu aceleași persoane, nu vorbeam între noi dar eu îi număram, făceam prezența, să zic așa. O apariție mai ciudată decât alta: eu, singură, cu cartea și conspectul; o tânără mamă, rubensiană și proaspătă, cu două fetițe superbe, cuminți, care se jucau frumos; o familie cu o fată, care, din câte am tras eu cu urechea, intrase numai ce la facultate; un domn cu rucsac – singurul care m-a întrebat ceva dar nu am auzit de valuri și am răspuns „nu știu”.
Ultimul cuplu, cel mai exotic, era format dintr-un bărbat de vreo 65 de ani, care fusese foarte frumos la viața lui, cu musculatura pronunțată și fermă, părul alb, cârlionțat și lung, pomădat și geluit, prins în codiță la spate și purta un slip minuscul, ca să i se ghicească dotarea de la Dumnezeu generosul și o fătucă. Proprietarul slipului cât palma făcea plajă din picioare. El nu se întindea pe rogojină niciodată și făcea întruna exerciții fizice, invitând publicul să-l admire. Partenera lui era o fată foarte tânără, nu cred că avea mai mult de 19-20 de ani, și era puțin spus rubensiană. Era chiar mică și doapă. Brunetă, cu un păr lung, care nu-i stătea la nicio cale ci fâlfâia orfan, încâlcit de vânt, ședea jos, indiferentă. Uneori el îi cerea să-l dea cu ulei pe spate și mai șușuteau ceva, ca doi porumbei.
Eu îi analizam în fiecare zi cu nesimțire. De fapt, îmi făcea o plăcere deosebită să mă uit la femeia cu fetițe blonde și cuminți, lucru care mă umplea de pace și bucurie iar cuplul exotic era o curiozitate amuzantă. Mai ridicam ochii din caiet și priveam peste ochelari la ei: el avea, în fiecare repriză de plajă – dimineața și după amiaza – mereu alt slip. Ea – același costum de baie, negru. El nu renunța nici cinci minute la exerciții, la încordatul mușchilor, genuflexiuni, aplecări și alte matrapazlâcuri, atrăgând atenția; ea zăcea plictisită și absentă.
Într-o seară, le-am povestit fetelor, după masă, despre ei. Una m-a întrebat: „Tu ești căsătorită? Atunci de ce te uiți după bărbați străini?”
Chiar așa, de ce mă uit? În primul rând, când vii o săptămână pe o plajă cu aceleași șapte-opt persoane, parcă devine indecent să te mai dezbraci în costum de baie. Păream prea intimi deja. Dacă ar fi fost plin de trupuri goale, slabă nădejde s-o fi remarcat pe tânăra cu cele două fiice sau pe flăcăul întârziat cu păr cărunt. Dar dacă tot am dat nas în nas, automat le-am construit niște povești în capul meu și i-am evaluat pe toți. Eu asta fac: evaluez în gând pe toată lumea, nu mă pot abține. Criteriile sunt puține și fixe.
Pe femei le măsor după curățenie, frumusețe și maternitate; pe bărbați îi judec în primul rând după femeia de lângă ei. Practic, la un bărbat, mă uit ce fel de femeie și-l asumă. Dacă o evaluez corect pe ea, îmi dau seama cum este el. Un bărbat bun este unul pe care aș avea curaj să-l las să mă aibă ori i l-aș recomanda surorii mele, fiicei sau unei prietene bune. Se pare, au zis fetele, că ești ca un staroste din ăla arhaic, care găsește valoare numai în oamenii buni de familie și buni ca părinți. Păi la altceva, la ce sunt buni oamenii?!
Fetele m-au luat la roată din nou: „Chiar nu te poți abține de la evaluare? De ce nu lași oamenii în treaba lor? Nu poți să stai cu nasul în cartea ta ori cu ochii la apă? ” Răspuns: „NU!”
P. S. Pe ăla, nematurizatul cu dotare generoasă, codiță și pachet de mușchi, nu l-aș lăsa nici să-mi țină ușa liftului.
Întâmplări obișnuite 