Ultima duminică

Nu-mi place toamna – o prefăcută,
Un fel de bătrânețe a verii;
Îmi port ochii printre flori boierești explodate,
Rezistente la brumă,
Ca să-mi înșel gândul
Și mă prefac a nu vedea cum rămân pomii rușinați,
În pieile goale,
Sub privirile indiscrete ale tuturor;
Dar toamna, cea pe care mă chinui s-o ignor,
Îmi suflă frunze galbene și roșii
Până în prag,
Mi le vâră în ochi,
În gură,
În sân…
Sunt aici, îmi spune, nu te face chioară,
Mai uită-te o dată la Soare, în ultima duminică,
Vara ta a picat într-o joi,
După amiază…