Noaptea, ca o hoață

Toamna se strecoară în vară noaptea,
Ca o hoață,
Ca o mână sură cu gheare pe sub cămașa mea
Și se lipește, umedă și rece, în dreptul inimii;
Vântul, ca un urlet de câine trist
De urmează să-i moară stăpânul,
Bate îndrăcit frunză de frunză și creangă de creangă,
Le împletește în harapnice și fuioare
Cu care sfâșie, sparge în bucăți vara,
Sau ce a mai rămas din ea…