Nu avem voie să scriem poezii

Când eram mică râdeam 
Ca un clopoțel
Din orice.
La o înmormântare 
Un adult mi-a spus 
Că nu mai am voie să râd. 
Pentru că, uite, mortul s-a dus 
Și nu se mai 
Întoarce. 
De râs îmi arde?
Poezia înseamnă pentru oamenii mari
Ceea ce bucuria
Fără griji de niciun fel
E pentru copiii 
Cu râs clopoțel.
Mai târziu am înțeles
Că nu am voie să fac poezii. 
Pentru că trebuie
Să fiu responsabilă 
Și să am grijă de cele mici.
Trebuie să muncesc
În vacanță
Pentru că viața e grea. 
Nu avem voie să facem poezii
Pentru că asta ar însemna
Să discriminăm 
Frunza în fața florii 
Și furtuna
În fața ploii,
Urâtul 
În fața frumosului;
Ar însemna sa fim
Politiccaly incorrect.
Nu putem râde (în consecință, nici să scriem poezii)
Pentru că e război în Siria
Sau în Iran,
Sau în Irac,
Sau în Afganistan
Și mor oameni.
Trebuie să le dăm invadatorilor
Casele noastre, banii noștri,
Liniștea 
Și Dumnezeul nostru,
Fiindcă cineva poartă războaie care nu-s
Ale noastre. 
Nu avem voie să facem poezii 
Pentru că avem
Rate la bănci,
Pentru că vor să ne numere
Și ouăle, și curcile, și gâștele,
Pentru că avem
Cancer de mici și stăm
Cu mâna întinsă pentru un ban,
Ca să ne cumpărăm sănătate 
Ca niște cerșetori.
De poezie ne arde nouă?
Nu se cuvine să râdem
În asemenea împrejurări triste.

Arta, my friend, trece prin stomac,
Nu înainte de political correctness. 
Iată de ce
Nu avem voie
Și nici nu-i frumos
Să scriem poezii.
Mi se pare normal că n-o să mai pupaţi
Așa ceva
De la mine
Veci.

9 gânduri despre „Nu avem voie să scriem poezii

  1. Frumos și urat și ușor și greu, toate se amesteca in viața asta. Fiecare in parte suntem o sursa de poezie. Tu poezia in sine, Natalia!!! Simți și scrii atât de frumos! 💜

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cand toate grijile lumii le luam asupra noastra nu mai scriem poezii.Nici eu nu pot sa scriu poezii.Multumesc,Natalia! Si totusi….cand apar oameni ca tine…arunci….pot scrie un vers.😘

    Apreciat de 1 persoană

  3. Să mai scrii , că ai de unde !…așa , cum îți vine, fără potriveli in cozi…așa , precum foamea . precum setea . precum cuvântul înfometat și însetat . precum poezia♥

    Desigur
    nu se scrie ușor o poezie.
    Întotdeauna vrei sa auzi bine
    și mai bine
    clopotul ei de bronz
    chiar dacă acesta cu frânghie
    peste față te va lovi
    însângerându-te.
    Un cuvânt ,
    o literă firească și golașă
    o idee
    întind firul de la mine spre voi ,
    mă dăruiesc
    pe-o linguriță de-adevăr ,
    chiar dacă propria-mi neputință
    mă trimite
    drept la la moarte.
    Ah , să știi să scrii o poezie
    desigur
    nu este ușor.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s