1.
Apa sunt
Sunt Apa
Care Izvoraște și din piatră.
Ca firul de păr
Este albia mea
Lângă Izvor.
Pârâu când mă fac
Intru în crăpături
Și sfarm stânci
Pe nesimțite!
Râu învolburat ies din furtună
Și Mare, Ocean ajung,
Ridic talazuri
În care
N-ai cum să nu te-arunci
Și Apă devii
Pentru că așa voiesc Eu.
2.
Picătura de apă sunt
Globul lui Woland
Lumea în el avea,
Tu caută în picătură
Inima mea!
Val, talaz sau un strop,
Pot în inima mea
Să te îngrop!
Să nu vezi lumina,
Să nu vezi nici luna,
Să nu simți furtuna…
Pot
Pe toate părțile să te întorc,
De tot ce ai să te storc
Iar tu, terminat,
De când în apa mea ai intrat,
Ce spun eu ești și rămâi
Căci rodul apei, conținutul și sensul
E soarta ta să fii!
3.
Flacără crudă
Tu, flacără crudă,
Care arzi zvârcolit,
Neînteles și grăbit
De la orice uscătură-ți pică,
Tu, foc înalt și agitat,
Cu limbile tale roșii,
Spre cer, pe lângă lume avântat,
Nu șii tu
Că foc mare
Nu e greu să fii?
Focul cel înțelept
E cu jarul adânc
Și arde cuminte,
Cu flăcărui scurte,
Albastre.
Tu, focule tânăr,
Ajuns la Apa cea Mare,
Înșelătoare,
Ai să te-așezi lângă
Și-ai s-aștepți să te stingă!
Marea cu degetul vei încerca
Și ea,
Tiptil, pe la mal,
Cu trupul ei liniștit ca oglinda
Te-a gâdila călduț la picioare
Și-ai să-ți ceri singur osânda!
O să te culci pe-o ureche
Pe șoldul ei ud de nisip
Și-ai să te trezești
În măruntaiele-i moi, aiurit,
De vârtejuri învârtit,
De talazuri purtat
Și te vei lăsa abandonat
În voia Ei
De Apă Mare.
Apa-ți te va stinge
Și te va aprinde
De câte ori și când
Va voi Ea.Vei uita, flacără crudă,
De lumea cea rea
Căci te vei fi aruncat
De bună voie
În Apa ta.
4.
Vreau
În fiecare zi
Infinitul,
Mare sau mic
Și să răscolesc
În el
Ca-ntr-un cufăr
Cu vechituri,
Să-mi aleg un brâu,
Sau cercei,
Sau o zi,
Sau un om,
Ori să m-aleagă
Pe mine
Cineva,
Să mă pună în buzunarul
De la piept și să
Zburăm…
5.
Din pământ în pământ
Ți-ai dorit să îngheți
Veșnicia
În pruncie,
Neghiobule?
Atunci
Cum ai fi aflat
Că Icar a zburat
Cu aripi de ceară
Și a picat?
Altfel ai fi sărit ca prostul
De pe stânci
Căutând zări
Necunoscute!
Cum ai fi aflat
Că Demetra și Lara
În Harpii s-au reîncarnat,
În Sirene
Și Văduve Negre
Și că ai de plătit
Un păcat?
Cum altfel
Ai fi știut
Că trebuie să ucizi
Ca să trăiești tu?
Cum altfel
Ai fi aflat
Cum e când
Mori,
Neghiobule?
6.
N-am
Câteodată îmi lipsesc virgule
Sau alte semne
Cu nervi,
Cu spume,
Cu lacrimi,
Cu dragoste, mai ales…
Îmi lipsește avântul
Sau cheful
Dar litere
Și cuvinte
Am de tot felul
Mereu
La mine!
Și de împrumutat,
De dat
Sau de dăruit,
De arătat,
De despicat,
De insinuat
Ori de lăsat,
Semn
Că am fost
Pe-acolo.
7.
Plagiat
M-am gândit
Să mă îmbogățesc furând,
Căci nu știu de unde
Să cumpăr timp.
Aș cumpăra zile cu soare,
Cu ploaie, cu nori,
Cu viscol și vânt
Lângă mare
Ca să inspir
Aer cu sare.
Aș cumpăra nopți lungi și scurte,
Și calde –
Frigul nu-mi place!-
Ca să pot aștepta răsăritul.
Aș cumpăra seri nesfârșite
Pentru când muzele
Nu-mi dau pace.
Poate-or să-mi ajungă
Și-or să mă sature,
Și-or să mă umple
Pe toate laturile!
Aș cumpăra toamne
Prelungite
Cu frunze nici pe sus, nici pe jos,
Dar peste tot,
Ude și-ngălbenite.
Toamne
Cu sori zgârciți
Dar cu ore generoase,
Din care să curgă clipe
Necomplicate
Pentru oameni fericiți.
Aș cumpăra toate zilele
Și toate nopțile
Cu viscol și ger –
Să tai paginile tuturor cărților
Altceva
Nu cer.
Aș lua timp
De undeva,
Cu spatele lipit de țarnă,
Fie și nemișcată,
Să mai pot sta.
Să văd
Măcar c-un ochi întredeschis
Iarba cum mă ține în brațe
Și florile cum își scutură
Galbenul la mine pe față.
Nu mă grăbesc în rai
Să ajung.
Cedez
Loc celui
Ce dă la schimb
Timp.
Că aș vrea să mai rămân,
Să mai văd soarele pământul sărutând.
De mai vrea zile
Cineva
Și a cerut sau căutat
Tot așa,
Ca mine,
Mai mult
Sau mai puțin inspirat,
Ori disperat,
Declar, fără pretenții
Și fără alte mofturi,
Aceste simple
Vorbe
Plagiat.
8.
Nu avem voie să scriem poezii
Când eram mică râdeam
Ca un clopoțel
Din orice.
La o înmormântare
Un adult mi-a spus
Că nu mai am voie să râd.
Pentru că, uite, mortul s-a dus
Și nu se mai
Întoarce.
De râs îmi arde?
Poezia înseamnă pentru oamenii mari
Ceea ce bucuria
Fără griji de niciun fel
E pentru copiii
Cu râs clopoțel.
Mai târziu am înțeles
Că nu am voie să fac poezii.
Pentru că trebuie
Să fiu responsabilă
Și să am grijă de cele mici.
Trebuie să muncesc
În vacanță
Pentru că viața e grea.
Nu avem voie să facem poezii
Pentru că asta ar însemna
Să discriminăm
Frunza în fața florii
Și furtuna
În fața ploii,
Urâtul
În fața frumosului;
Ar însemna sa fim
Politiccaly incorrect.
Nu putem râde (în consecință, nici să scriem poezii)
Pentru că e război în Siria
Sau în Iran,
Sau în Irac,
Sau în Afganistan
Și mor oameni.
Trebuie să le dăm invadatorilor
Casele noastre, banii noștri,
Liniștea
Și Dumnezeul nostru,
Fiindcă cineva poartă războaie care nu-s
Ale noastre.
Nu avem voie să facem poezii
Pentru că avem
Rate la bănci,
Pentru că vor să ne numere
Și ouăle, și curcile, și gâștele,
Pentru că avem
Cancer de mici și stăm
Cu mâna întinsă pentru un ban,
Ca să ne cumpărăm sănătate
Ca niște cerșetori.
De poezie ne arde nouă?
Nu se cuvine să râdem
În asemenea împrejurări triste.
Arta, my friend, trece prin stomac,
Nu înainte de political correctness.
Iată de ce
Nu avem voie
Și nici nu-i frumos
Să scriem poezii.
Mi se pare normal că n-o să mai pupaţi
Așa ceva
De la mine
Veci.
Întâmplări obișnuite 